După patru ani petrecuţi la cârma echipei masculine de handbal de la CSM Ploieşti, antrenorii Dragoş Dobrescu şi Ion Nicolae nu se vor mai afla pe banca tehnică a formaţiei. Cei doi au venit la conducerea echipei în al doilea an al acesteia petrecut în Liga Naţională, acolo unde a ajuns graţie grupării clubului Petrolul Teleajen, pe care CSM Ploieşti a preluat-o imediat după promovare. Echipa ploieşteană a retrogradat în acel sezon, iar după doi ani petrecuţi în divizia secundă a revenit în prima ligă, însă nu a reuşit, nici de data aceasta să se menţină. Rămâne acum de văzut dacă echipa se va mai înscrie în sezonul următor al Diviziei A, având în vedere că, deocamdată, lotul este descoperit, la fel ca şi banca tehnică.














