Luni, 4 iulie 2016, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova organizează evenimentul «Ziua porţilor deschise», care se va derula în cadrul unităţilor de protecţie socială din subordine, precum şi la sediul propriu al instituţiei. Scopul organizării unei asemenea activităţi constă în sensibilizarea opiniei publice cu privire la problematica specifică a copilului şi a familiei aflate in situaţie de risc precum şi la problematica persoanelor cu handicap. Prin intermediul acestei acţiuni se urmăreşte crearea oportunităţilor de cunoaştere reciprocă şi de îmbunătăţire a comunicării între autorităţile şi instituţiile publice, cetăţeni şi beneficiari ai serviciilor furnizate în unităţile de asistenţă socială. D.G.A.S.P.C. Prahova va fi gazda acestui eveniment şi va permite accesul liber al cetăţenilor în sediul instituţiei precum şi în unităţile de asistenţă socială aflate în subordine. Se oferă astfel ocazia unor discuţii privind natura atribuţiilor personalului şi serviciile oferite, condiţiile şi modul în care se lucrează, dificultăţile cu care se confruntă. Conducerea D.G.A.S.P.C. Prahova se va afla la sediul instituţiei şi va fi la dispoziţia reprezentanţilor presei între orele 9:00 – 10:00.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! Ziua portilor deschise la Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului...