Marian Dima
Naționala jucătorilor fără contract s-a reunit, la sfârşitul săptămânii trecute, la Snagov, în vederea susţinerii a două meciuri amicale cu reprezentativa similară a Bulgariei.
Este pentru al doilea an când Sindicatul Jucătorilor Amatori şi Non-amatori – AFAN – efectuează o astfel de acţiune, menită să ajute fotbaliştii fără angajamente să se pregătească la nivelul unor cluburi profesioniste şi, apoi, în urma unor acţiuni precum cele gândite acum – meciuri amicale, antrenamente, cantonament, să-i ajute să-şi găsească angajamente.
Din lotul care s-a reunit la Snagov fac parte şi doi jucători prahoveni, trecuţi, ambii, atât pe la Petrolul, cât şi pe la Astra, cele două cluburi importante cu activitate în Ploieşti – Dănuţ Iancu, respectiv Bogdan Mihalache.
Primul – trecut şi pe la Chimia Brazi sau Academia “Gheorghe Hagi” – încearcă să revină la nivelul şi potenţialul pe care-l promitea, la un moment dat, când era considerat printre cei mai buni tineri jucători ai Centrului de copii şi juniori de la Petrolul, jucător de profiul ofensiv, cu o bună tehnică şi un fizic bun, care, din păcate, în ultimii ani nu a reuşit să se impună în “experienţele fotbalistice” încercate.
Al doilea, jucător originar din Urlaţi – Bogdan Mihalache – a trecut şi el mai mult “prin probe”, pe la Petrolul, Astra 2, Chiajna sau Juventus Bucureşti, nefiind sigur că va “prinde” acţiunea din Bulgaria, el ajungând mai târziu la Naţionala jucătorilor “fără contract”.
De remarcat că Marin Dună (48 de ani, fost jucător la Progresul sau Astra, unde a şi antrenat, la un moment dat, posesor al Licenţei “PRO”) este cel care va pregăti naţionala jucătorilor fără contract din România, secundul său fiind Ilie Poenaru (ex jucător al metalului Plopeni şi al Astrei, ultima dată la FC Voluntari).
Naţionala “AFAN” a efectuat un cantonament la Complex Mirage din Snagov şi va disputa două partide amicale cu reprezentativa similară a Bulgariei, pe 2 iulie la Sofia şi pe 7 iulie la Snagov, de la ora 18:00.
Din lot fac parte fotbalişti cunoscuţi, precum Marius Tigoianu, Florin Lungu, Răzvan Patriche, Alexandru Hărăguţă, Ştefan Ciuculescu, Andrei Cerlincă, Valeriu Lupu şi mai mulţi jucători din ligile a doua şi a treia, team manager fiind un alt ex-petrolist, Ciprian Mozacu, vicepreşedinte AFAN. Acesta spune că mulți dintre jucătorii fără contract din România nu știu ce vor, ferindu-se fără motiv de astfel de acțiuni, care îi pot ajuta în carieră: „Ăsta e fotbalul românesc. Mulți jucători nu reacționează pozitiv la aceste acțiuni pe care le organizăm, pentru că nu conștientizează beneficiile pe care le pot avea. Ei pot fi văzuți de impresari, de președinți de club, de antrenori și se pot transfera dacă vin și dacă joacă bine. Din păcate, pentru ei e mai important în timpul verii să meargă în vacanțe prelungite și abia când începe campionatul își dau seama că nu au echipă”.
De amintit că, anul trecut, în aceeaşi selecţionată, a evoluat un alt ploieştean, Georgian Păun, România pierzând meciul cu Cehia, care ar fi dus-o la un campionat European rezervat jucătorilor fără angajament.














