Petre Apostol

Săptămâna trecută, la Turda, a avut loc Festivalul Naţional de Minihandbal la masculin, competiţie destinată copiilor născuţi până în anul 2007. La eveniment au participat cele 16 echipe din ţară calificate după desfăşurarea fazelor locale, regionale şi semifinale. Printre cele mai bune 16 echipe din ţară la această categorie de vârstă s-a numărat şi o reprezentantă din judeţul Prahova, anume ACS Academia Junior Ploieşti.
Gruparea ploieşteană este o asociație privată fondată de handbalistul Ionuț Georgescu (vicecampion în acest sezon în Liga Naţională, cu CSA Steaua, şi membru în cadrul Asociaţiei Judeţene de Handbal Prahova) și de Adrian Dumitru, fost handbalist de performanță din Ploiești, alături de aceştia de pregătirea copiilor ocupându-se şi Alexandru Roibu și Claudiu Ghesoiu, de asemenea foști handbaliști, în prezent arbitri de handbal.
Echipa Academiei Junior a obţinut calificarea în faza finală a campionatului de minihandbal după ce s-a situat pe locul secund în grupa preliminară a turneului semifinal, desfăşurat la Alexandria, la sfârşitul lunii aprilie.
Festivalul Naţional de Minihandbal s-a desfăşurat în Sala „Gheorghe Bariţiu” din Turda, însă, spre deosebire de fazele anterioare ale competiţiei, nu s-a mai ţinut cont de scor, toate cele 16 echipe fiind considerate câştigătoare, primind diplome şi medalii similare.
La Turda, cele 16 echipe prezente au fost repartizate în două grupe a câte opt formaţii fiecare, Academia Junior Ploieşti făcând parte din grupa I, evoluând alături de CSU Suceava, TEC Bucureşti, CSM Reşiţa, Pegasus Târgu Mureş, DSCL Caracal, LPS Oradea, LPS Vaslui.
În grupa a II-a au evoluat echipele ACS Transilvania Braşov, Kids Joy Vaslui, CSŞ Târgovişte, LPS Timişoara, CS Progresul Băileşti, CSM Bucureşti, Liceul „Liviu Rebreanu” Turda, Happy Kids Medgidia.
Lotul echipei prahovene la evenimentul din Turda a fost alcătuit din următorii jucători: Rareș Barbu, Iustin Pîrvu, Stan Marco, Luca Stoica, Luca Constantin, Andrei Grigore, Eduard Măsală, Ștefan Dumitru, Alex Mărunțelu, Vlad Chesa, Alexandru Folescu.
De remarcat că, la această categorie de vârstă, Academia Junior a avut o evoluţie bună şi cu echipa de fete, care a reuşit calificarea până faza semifinală.