Ieri, preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că mitingul împotriva abuzurilor va avea loc sâmbătă, ora 20.00, în Piaţa Victoriei, în condiţiile în care „există o putere subterană care parazitează deciziile importante”. Liderul social-democraţilor a precizat că la mitingul de susţinere vor participa sute de mii de oameni, potrivit Mediafax.
„Un miting organizat împotriva abuzurilor care se întâmplă în România de mult timp, faptul că democraţia şi statul de drept sunt afectate de câţiva ani în România. Facem acest miting pentru a arăta că suntem decişi să mergem până la capăt. Îi aşteptăm pe toţi care vor să trăiască într-o ţară liberă, în care să nu mai fie instituţii aflate sub teroare, unde, din cauza unei propagande toxice uriaşe, se pune problema ca o putere subterană să paraziteze deciziile şi să influenţeze într-un mod ocult decizii importante, să permită intruziuni neconstituţionale, să permită ca cetăţeni români, firme româneşti să fie închise, zeci, mii de destine să fie distruse”, a declarat luni, după şedinţa PSD, Liviu Dragnea.
Preşedintele PSD a mai afirmat că manifestarea social-democraţilor nu se va suprapune cu mitingul LGBT care are loc în aceeaşi zonă.
Întrebat câţi oameni vor fi aduşi în Piaţa Victoriei, Dragnea a răspuns: „Câteva sute de mii”.