V. S.
Un tir s-a răsturnat, ieri dimineață, în zona mănăstirii Cheia, blocând pentru o vreme sensul de la Brașov spre Ploiești al drumului național DN1A. Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, șoferul autotrenului care era încărcat cu băuturi răcoritoare a avut nevoie de intervenția echipajelor de descarcerare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova pentru a fi scos dintre resturile cabinei. Ulterior a fost evaluat medical la fața locului și transportat la spital.