Violeta Stoica

Procedura de achiziție destinată încheierii contractului de prestări-servicii în vederea elaborării studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru drumul de mare viteză Ploiești-Buzău are acum și finanțare din fonduri europene, ceea ce ar însemna că nu va mai exista impediment din acest punct de vedere pentru parafarea unui contract. Deși procedura a fost demarată în noiembrie 2016, nici acum nu a fost anunțată finalizarea acesteia, pentru că autoritatea contractantă – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – a fost obligată să reia evaluarea ofertelor de către judecătorii de la Curtea de Apel București.
Până la finalizarea achiziției, însă, CNAIR a semnat contractul de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, cu o valoare totală de 27.639.095,23 lei (cu TVA), 75% din Fondul European de Dezvoltare Regională din valoarea totală eligibilă aprobată – 17.447.178,86 lei, restul de 25% reprezintă valoare eligibilă nerambursabilă din bugetul național, iar cofinanțarea publică- 5.815.726,29 lei.
Potrivit CNAIR, obiectivul general al proiectului ”Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru ”Drum de mare viteză Ploiești-Buzău” este dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului de investiții, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.
În cadrul acestui proiect de finanțare se urmărește elaborarea Studiului de Fezabilitate care va cuprinde studiul de trafic, studiul privind alternativele de traseu, investigații și studii de teren, activități de proiectare, evaluarea impactului asupra mediului, analiza cost-beneficiu și modelul financiar, identificarea rețelelor și instalațiilor existente, etapele de construcție și aspectele de sănătate și securitate, autorizații, avize și acorduri și estimări de cost.
Anul trecut, nouă asocieri de firme au depus ofertele pentru șoseaua de viteză care va lega Ploieștiul de Buzău, cu plecare – în fapt – din zona comunei prahovene Dumbrava, acolo unde este propusă realizarea unei joncțiuni cu autostrada București-Ploiești, printr-un nod rutier.
Contestațiile nu au întârziat să apară după ce unele dintre firmele participante au fost eliminate din competiție, însă magistrații Curții de Apel București au dat dreptate firmei care a atacat în instanță o decizie a Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor referitoare la procedura de achiziție a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic destinate realizării drumului de mare viteză Ploiești – Buzău.
Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată excepţia tardivităţii formulării plângerii și a admis plângerea formulată de către reprezentanții acestei firme și a decis modificarea în parte a Deciziei nr.3424/C10/3865,3888,3937/21.12.2017 emisă de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Conform soluției instanței, au fost anulate adresa nr. 12B/7286/6.10.2017 şi actele subsecvente acesteia, emise de autoritatea contractantă – Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – în cadrul procedurii de atribuire a contractului de prestări servicii studiu de fezabilitate și proiect tehnic pentru drumul de viteză ce ar urma să fie construit între Ploiești și Buzău. De asemenea, CNAIR a fost obligată de instanță – ca urmare a deciziei definitive a magistraților de la Curtea de Apel București – să reia procedura de atribuire, prin reevaluarea ofertei contestatoarei.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a lansat licitația pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru drumul de mare viteză Ploiești-Buzău în luna noiembrie a anului 2016, însă, din cauza numeroaselor contestații, deschiderea ofertelor a fost amânată de mai multe ori, deși acest lucru ar fi trebuit să aibă loc în ianuarie 2017.
Lungimea estimată a tronsonului de la Dumbrava la Buzău – parte a drumului expres care ar trebui să lege sudul de nordul țării – va fi de 65 de kilometri, iar viteza de proiectare ar urma să fie de 120 de kilometri pe oră.