CS Blejoi ar fi dorit ca meciul cu Petrolistul Boldeşti , din Cupa României, programat mâine, la Plopeni, să fie mutat miercuri, pentru a avea o zi în plus de odihnă înainte de acest duel al orgoliilor, adversara fiind singura care a reuşit să o învingă în sezonul regulat al Ligii A. O „presiune” în plus este şi pe arbitrii celor două semifinale, indiferent care vor fi aceştia, toate cele 4 echipe dorind să ia trofeul. Bine că nu au picat cu Păuleştiul, programarea Cupei la acest moment (o săptămână mai târziu decât se preconiza) fiind pusă pe seama posibilităţii ca Butufei şi Ciobanu să revină din Rusia.