Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în dezbatere publică proiectul de ordin de ministru privind structura anului şcolar 2016-2017. Cea mai importantă noutate este extinderea programului naţional „Şcoala altfel” la o durată de 8 zile, în două etape distincte: la începutul anului şcolar (12-14 septembrie) şi în interiorul anului şcolar, pe durata a cinci zile consecutive, la alegerea unităţilor de învăţământ. Prima etapă (12-14 septembrie 2016) este destinată acomodării elevilor şi a profesorilor cu programul şcolar şi cu procesul de predare-învăţare. A doua etapă presupune alocarea a cinci zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar, în urma unei planificări ce rămâne la decizia şcolilor. Astfel, în funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 şi 15 mai – 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal). Intervalul aferent programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada în care se susţin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin două săptămâni înainte de finalul semestrului. Potrivit proiectului propus, anul şcolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, şi se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) şi semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 23 iunie 2017).