Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, i-a asigurat pe suporterii dinamovişti că noul stadion al grupării va fi construit, chiar dacă nu atât de repede cum îşi doresc ei, potrivit Mediafax. „Ca ministru şi, în special, ca prima femeie ministru de interne, nu aş fi crezut că voi avea ocazia să vorbesc atât de mult de Clubul Dinamo în mandatul meu. Contextul anului trecut a făcut, însă, ca Dinamo să fie un subiect prioritar al agendei mele, iar asta pentru că mi-am dorit foarte mult ca acest Club să se întoarcă mai mult către suporterii săi şi să le îndeplinească un vis – acela de a avea o arenă nouă, modernă, pe măsura aşteptărilor celor pentru care Dinamo este, înainte de toate, o stare de spirit. Tuturor acestor fani dinamovişti le spun că proiectul noului stadion merge mai departe! Poate mai greu decât ne-am dorit, dar vă asigur că noul stadionul va exista!”, a declarat Carmen Dan, la gala de la Opera Naţională Bucureşti în cadrul căreia Clubul Sportiv Dinamo a sărbătorit 70 de ani de existenţă.
Cele patru stadioane din Bucureşti care ar trebui să fie finalizate până la Campionatul European de Fotbal din 2020 ar trebui sa fie gata în următorii doi ani, când România va găzdui mai multe meciuri din campionat. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Paul Stănescu, a declarat, la începutul lunii martie, că este posibil ca doar trei dintre aceste stadioane să fie gata până la Euro 2020, lucrările la Dinamo aflându-se în întârziere.
România, alături de alte 12 ţări, va fi co-organizatoare a Campionatului European din 2020 şi va găzdui la Bucureşti patru partide – trei din grupe şi una din optimi. Pentru aceste meciuri, România va trebui sa aibă pregătite stadioanele Steaua, Dinamo, Rapid şi Arcul de Triumf. Data estimată pentru finalizare este 30 martie 2020.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentVorbe intelepte
Articolul următorAnecdote