Luiza Rădulescu Pintilie
Rară şi dezvăluitoare de speranţe imagine într-un timp ce se înfăţişează prea des a fi clădit pe goană, pe superficialitate, pe tulburare şi pe luciri de tinichea: o Galerie de Artă devenită neîncăpătoare pentru mulţimea celor veniţi la întâlnirea cu emoţia, cu frumuseţea, cu profunzimea, cu simplitatea în cele mai regale tuşe, cu lumina, cu armonia. În fapt, o întâlnire cu arta şi cu artistul care o aşază, cu măiestrie, pe pânză, fără revendicări ostentative de nume şi încadrare în stiluri şi teme, fiindcă, nu există îndoială, nici măcar pentru privitorul obişnuit, că se află în faţa ARTEI şi a ARTISTULUI. Ori altfel şi foarte simplu spus – o nouă expoziţie personală ce reuneşte, la Galeria de Artă Ploieşti, lucrări semnate de cunoscutul pictor Marcel Bejgu. Cu patina transformând învechirea în strălucire autentică şi luminoasă a unei retrospective ce adună laolaltă 45 de ani de creaţie, veniţi din înzestrarea lăuntrică, şlefuiţi la Institutul Pedagogic 
de Arte Plastice al Universităţii din Iaşi şi la Universitatea de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, desăvârşiţi în tihna atelierului şi în bucuria întâlnirii cu publicul în sute de expoziţii locale, naţionale şi internaţionale. Sub semnul unui har şi al unui stil-blazon ştiut şi devenit inconfundabil, rămânând deopotrivă viu şi proaspăt. Cu teme ce i-au consacrat metafora unei culori care are cu atât mai multă forţă cu cât vine din delicateţea tuşelor şi rafinamentul lor. Întâi de toate copaci ce nu-şi împart singurătatea ori dialoghează în doi sau trei la margini de păduri, desfrunziţi în toamne, cu crengile albite de ninsori şi câteodată înfloriţi, dar păstrându-şi mereu ceea ce atât de sugestiv definea Rabindranath Tagore – „Copacii sunt efortul nesfârşit al pământului de a vorbi cu cerul”. Iar artistul Marcel Bejgu îmi mărturisea că a găsit inspiraţie în înţelesul acestor cuvinte. În modestia pe care i-o recunosc, eu îmi îngădui să adaug că a surprins, din sensul şi din rostul lor, până şi acea vibraţie interioară ce seamănă câteodată cu tremurul fin al arcuşului de vioară, alteori cu dangătul argintat al clopotului de biserică, găsindu-şi ecou în priviri, în bătăi de inimi, în adâncimi de gând după cât cântec sau smerenie sunt pregătite şi acestea să primească.Sau miresme dăruite florilor de anotimpuri ori de lutul cănii în care sunt aşezate. Rapsodii de candori şi duioşii, lirism luminos, sincer şi profund, despre care criticii s-au pronunţat nu o dată. „Evident, el (n.n. – Marcel Bejgu) cultivă peisajul ca pe o specie tradiţională, dar în acelaşi timp caută în el şansa de a întâlni, eliberat de prejudecăţi şi ticuri stilistice, eterna încântare a înconjurătorului”, sublinia Cornel Radu Constantinescu, spre a da doar un singur exemplu. Bucurie a iubitorilor artei sale, a colecţionarilor, a celor cu care îşi împărtăşeşte prietenia. Recunoaştere a colegilor artişti, drum de urmat pentru tineri cărora le-a fost profesor de măiestrie şi de vocaţie.
Pe mulţi dintre ei i-a avut aproape artistul şi omul Marcel Bejgu şi la vernisajul-sărbătoare de acum, din spaţiul Galeriei de Artă – un loc care a dat nu numai artei şi artiştilor, ci şi centrului Ploieştiului, o perspectivă, o deschidere, un simbol încât credem cu toată tăria că merită să-şi păstreze această încărcătură, îndepărtându-se temerile evacuării şi grăbindu-se găsirea unei soluţii. Merită Ploieştiul, merită artiştii, merită arta !
Expoziţia rămâne deschisă până spre miez de iunie. Reverberaţiile ei artistice, sufleteşti, de emoţie şi de trăire avem toată încredinţarea că vor trece dincolo de graniţa temporală. Un 
elegant album – dedicat soţiei sale (foto alăturat) şi scos de sub „matriţa” tiparului, proaspăt mirosind a cerneală, chiar în seara vernisajului – strânge în paginile sale peste 300 de lucrări, întipărind universul pânzelor şi pe cel al simezelor pe albul hârtiei pentru mult timp şi pentru multe generaţii de privitori.
Ba, printr-o fericită coincidenţă, am adăuga – revenind la o idee de la care am pornit modestele aprecieri pe care le-am rostit în cadrul vernisajului, onorată fiind de invitaţia artistului – reverberaţiile acestea îşi trec înălţimea şi dincolo de hotarele pământene, direct spre cer. Cercetătorii de la NASA au anunţat că o iluzie optică face să pară că pe dealurile roşiatice de pe Marte au înflorit pomii. În „dialog” cu pomii din satul Bătrâni al „rădăcinilor” artistului Marcel Bejgu şi cu toate pădurile în care ar putea fi strânşi copacii pe care i-a pictat, de-a lungul timpului, aşezând în ramurile lor nesfârşitul şi frumosul efort al pământului de a dialoga cu cerul…
