Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat, duminică seara, că întotdeauna inflaţia a fost stabilită de către Banca Naţională a României (BNR), mai puţin în acest an, când fuge de această responsabilitate, căzând în sarcina Guvernului. „Eu am spus-o cu foarte multe ocazii că, în anul 2009, BNR îşi stabilea ţinta pentru inflaţie şi tot BNR îşi asuma această ţintă. Anul acesta, văd ca a căzut în sarcina Guvernului şi BNR fuge de răspundere. Consideră că nu mai este în sarcina sa sau cel puţin asta comunică. Toată lumea o dă pe Guvern, dar întotdeauna ţinta inflaţiei este stabilită de Banca Naţională. Noi aveam un singur lucru pentru a menţine economia, cel mai important pentru inflaţie era să nu ajungem cu deficit peste 3%, iar deficitul a fost de 2,98%. Guvernul şi-a atins ţinta care era în sarcina sa”, a declarat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, la o intervenţie tv. Potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS), media generală a scumpirilor – inflaţia – a urcat în luna aprilie 2018 la 5,2% faţă de aprilie 2017, înregistrând un record al ultimilor 5 ani, iar faţă de luna martie 2018 creşterea a fost, în aprilie, de 0,5%. O rată anualizată a inflaţiei de 5,2% nu a mai fost consemnată din luna aprilie a anului 2013.
Potrivit INS, rata medie a inflaţiei în ultimele 12 luni (aprilie 2017 – aprilie 2018) faţă de precedentele 12 luni (aprilie 2016 – aprilie 2017), calculată pe baza IPC, a fost de 2,8%.
Determinată pe baza IAPC, rata medie a fost, în aprilie, de 4,3%. Creşterile anualizate de preţuri au fost, în aprilie, de 4% la mărfurile alimentare, de 7,2% la mărfuri nealimentare şi de 2,8% la servicii. Banca Naţională a României (BNR) a majorat uşor, de la 3,5% la 3,6% prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018, menţinând-o la 3% pe cea pentru decembrie 2019. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că majorarea salariilor este inevitabilă, dar se va reflecta în preţuri. „Nu cred că mai poate opri cineva creşterile de salarii în România, putem doar să le temperăm. Banca Naţională nu se împotriveşte creşterilor de salarii, dar cerem de fiecare dată atenţie şi iar atenţie. Cum vreţi să-i oprim pe medici să plece dacă nu le mărim salariile? Cum să oprim corupţia în spitale, dacă nu prin creşteri de salarii? Dar trebuie să fim atenţi, că majorările de salarii, create de tensiunile de pe piaţa muncii, se vor reflecta mai devreme sau mai târziu în preţuri”, a spus, săptămâna trecută, Mugur Isărescu, la conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei pe trimestrul I 2018. În ediţia anterioară a Raportului, prognoza de inflaţie pentru decembrie 2018 era de 3,5%, cu un vârf de 5% în trimestrul II; în actuala ediţie, prognoza pentru decembrie este de 3,6%, cu oscilaţii în jurul valorii de 5% în trimestrele II şi III, urmată de o temperare în trimestrul IV.