Vicepremierul Paul Stănescu a declarat, la Râmnicu Vâlcea, că un grup de lucru înfiinţat la nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice lucrează la un program naţional de gaze naturale, similar Planului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), care va permite realizarea unor reţele pentru gaze naturale care să rămână în proprietatea unităţilor administrativ teritoriale şi acestea să găsească ulterior un operator, conform Agerpres. Stănescu a menţionat că sunt sute de localităţi neconectate la reţele de gaze naturale şi că, dacă ar fi conectate, ar putea folosi gazele pentru încălzirea locuinţelor, în condiţiile în care există o problemă la nivel naţional cu asigurarea necesarului de lemne. “Am reuşit să înfiinţăm un grup de lucru care să facă un plan naţional de gaze naturale. Ce încercăm să facem? Să facem exact ca PNDL, să facem reţelele de gaze la nivelul unităţii administrativ teritoriale respective, rămâne în proprietatea acesteia, care după aceea îşi găseşte operatorul. Altfel nu reuşim să rezolvăm această problemă şi este adevărat că avem o problemă la nivel naţional cu ceea ce înseamnă lemne de foc, spus aşa, popular, pentru că din toate discuţiile cu colegii mei miniştri, necesarul de lemne de foc la nivelul a 4,5 milioane de gospodării am înţeles că este de 21 de milioane de tone şi noi nu putem să avem decât cinci. Ori noi avem rezerve de gaze în Marea Neagră, avem conducte de gaze care trec pe lângă noi, dar noi nu reuşim să ne folosim de acest lucru, pentru că trebuie schimbată toată legislaţia”, a spus Stănescu. El a menţionat că pentru punerea în aplicare a unui program naţional de gaze naturale trebuie schimbată legislaţia, fapt care ar putea avea loc “cel mai târziu în această toamnă”. “Trebuie să schimbăm în primul rând legislaţia, pentru că sunt multe lucruri acolo care nu ne lasă să rezolvăm această problemă. Eu sper ca în maximum trei luni de zile să avem un program naţional de gaze şi să începem să îl punem în aplicare. Sigur, costă bani. Poate începem, eu ştiu, cu câteva judeţe şi eu mi-aş dori să începem cu judeţele mai sărace, dar nu contează ce vreau eu, va fi o decizie a Guvernului României. Dacă nu vom reuşi să facem acest lucru vor trece gazele pe lângă noi, în conductele acelea groase şi mari şi noi vom tremura de frig. Şi lemnele de foc s-au scumpit de câteva ori în ultimii ani”, a conchis Paul Stănescu.