Petre Apostol

Ieri, la Cluj-Napoca, s-au încheiat și probele rezervate categoriei U23 din cadrul Campionatelor Mondiale organizate anul acesta de către România. La această categorie de vârstă, în lotul feminin, condus de selecționerul Jozsef Seres (Electromureș Romgaz Târgu Mureș), au fost convocate și trei jucătoare ploieștene, de la Conpet Petrolul: Mihaela Dumitru, Alice Vasile și Loredana Vișan.
După ce în competiția de juniori România nu a reușit să urce pe podium, nici la U23 reprezentanții tricolori nu au obținut medalii.
Dintre sportivele ploieștene, doar Alice Vasile și Loredana Vișan au evoluat, acestea fiind incluse în cadrul probei pe echipe și cea de tandem feminin, jucând împreună.
În proba pe echipe, reprezentativa României s-a clasat pe locul al zecelea, cu 3251 de popice doborâte, Alice Vasile realizând al patrulea rezultat al formației, cu 533 de popice doborâte, în vreme ce Loredana Vișan a fost a cincea dintre tricolore, cu 527 de popice doborâte. Maria Ciobanu (Electromureș) a stabilit cea mai bună performanță a echipei, cu 579 de popice doborâte, reușind, totodată, să se claseze între primele 24 de sportive ale competiției, calificându-se la proba de individual clasic.
Podiumul în proba pe echipe a fost alcătuit din Croația (3553 popice doborâte), Germania (3482 p.d.), Serbia (3453 p.d.).
În proba de tandem feminin, Alice Vasile și Loredana Vișan au fost eliminate încă din primul tur, de către germancele Alena Bimber și Jana Bachert, care s-au impus în ambele manșe și care aveau să se oprească în sferturile de finală.
Și celălalt tandem al României, la feminin, a fost eliminat din primul tur, mureșencele Bernadett Seres și Timea Gal cedând în duelul cu slovenele Anja Forstnaric și Patricija Bizjak, tot cu scorul de 0-2.
Titlul mondial a fost adjudecat de către Tia Schatz și Tina Mrzljak, din Slovenia, care au dispus, în finală, cu scorul de 2-0, de austriecele Jennifer Kozak și Fiona Steiner. Medaliate cu bronz au fost tandemurile Katalin Toth/Anett Tobias (Ungaria) și Ivana Juricic/Ivana Neralic (Croația).
Lotul României U23 la feminin, condus de selecționerul Jozsef Seres, a fost alcătuit din Bernadett Seres, Alice Vasile, Maria Ciobanu, Loredana Vișan (în foto, de la stânga la dreapta, rândul de jos), Reka Fekete, Mihaela Dumitru, Timea Gal (în foto, de la stânga la dreapta, rândul de jos)
Astăzi vor începe, la Cluj, și probele seniorilor, competiție la care în concursul feminin România se va baza și pe trei sportive legitimate la Conpet Petrolul Ploiești: Luminița Dogaru (campioană mondială en-titre, la tandem mixt, cu Nicolae Lupu), Daniela Lăcătușu și Nina Răileanu.