Proprietăţile terapeutice ale socului sunt cunoscute încă din antichitate. În Grecia, Hippocrate îi atribuia proprietăţi diuretice; în Evul Mediu, la vechii germani, socul era considerat o plantă sfântă, fiind folosită şi ca plantă medicinală. În medicina tradiţională, aceasta era folosită în tratamentul tusei şi pentru stimularea digestiei, iar în cazul inflamaţiei amigdalelor şi a gâtului era recomandată sub formă de gargară, potrivit AM Press.
Fructele coapte conţin aminoacizi, bioflavonoide, carotenoide, flavonoide (quercetină, antocianine), zaharuri, taninuri, vitamina A, B şi C în cantităţi mari). Important este să nu foloseşti fructele necoapte pentru că au un conţinut ridicat de glicozide toxice. Proprietăţile terapeutice ale socului sunt: tonic general, antioxidant, imunostimulator, detoxifiant, sudorific, antipiretic, antialgic, antitusiv, expectorant, emolient, decongestiv, diuretic, laxativ, antiseptic (antibacterian şi antiviral), antiinflamator, antiedematos, anticelulitic, antialergic, galactogog, vitaminizant, mineralizant.
Fructele de soc se pot păstra proaspete în frigider, dar nu mai mult de 36 – 48 de ore de la recoltare după care se trece la prepararea de suc, sirop sau tinctură.
