Vicepreşedintele ALDE, Graţiela Gavrilescu, le-a cerut, ieri, tinerilor din partid, în timpul galei premiilor TLDE, să fie ”la concurenţă cu #rezist”, să fie mai activi în mediul on-line şi să posteze ”în permanenţă mesaje cu sigla ALDE”. ”Suntem la trei ani de existenţă, scorul nostru se dublează, aţi văzut sondajele – 12-13% este un scor bun astăzi, dar insuficient pentru 2020. Voi, viitorul politicii româneşti, viitorul ALDE, trebuie să luptaţi alături de noi ca, în 2020, ALDE să fie al doilea partid puternic din România. Cred că putem să demonstrăm lucrul acesta”, a spus Graţiela Gavrilescu în cadrul Galei premiilor TDLE, acţiune care s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului.
Ea le-a mulţumit tinerilor din ALDE pentru că, în zi de duminică, au venit la acţiunea de partid. ”Eu vă mulţumesc că astăzi, în zi de duminică, aţi reuşit după o seară în care, poate, aţi vrut să vă duceţi cu prietena la discotecă sau la un spectacol, aţi reuşit să vă treziţi devreme şi să fiţi prezenţi aici, în această sală. Asta înseamnă că vă doriţi, voi tinerii liberali, să trăiţi în pace în această frumoasă ţară, să trăiţi în democraţie. De aceea o să vă rog ca, aşa cum #Rezist postează zilnic împotriva noastră pe Facebook şi pe toate reţelele de socializare, împotriva poporului român, împotriva unităţii noastre, aşa să postaţi dvs în permanenţă mesaje cu sigla ALDE. Promovaţi-vă! Aveţi posibilitate. Meritaţi pentru ca noi şi dvs să putem să păstrăm această minunată ţară aşa cum există ea astăzi pentru viitoarele generaţii. Vă mai rog ceva (…) să fiţi la concurenţă cu #rezist, trebuie, pentru că ALDE merită. Aşa vom putea să fim a doua putere politică a României în 2020”, a mai spus Grațiela Gavrilescu.
Şi preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, ieri, la Gala premiilor TLDE, că este dezamăgit pentru că sunt tineri care merg la manifestări publice şi militează pentru slava instituţiilor represive ale statului şi care şi-au ales modele cum ar fi Kovesi sau Coldea. ”Cu toţii ne-am angajat să milităm pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, pentru ceea ce se numeşte democraţie, pentru ceea ce se numeşte statul de drept, pentru ceea ce se numeşte justiţie corectă, echilibrată. De aceea, sunt dezamăgit şi am un gust amar când văd uneori tineri care merg chiar la manifestări publice unde parcă militează pentru slava instituţiilor represive ale statului. Parcă şi-au ales modele cum ar fi Kovesi sau Coldea şi atât înţeleg ei din ceea ce înseamnă o ţară europeană, o ţară liberă, o ţară democrată. Îi compătimesc pe aceşti tineri şi compătimesc şi partidele din care fac parte”, le-a spus Călin Popescu Tăriceanu tinerilor din partid, în timpul Galei premiilor TLDE. El a mai spus că tinerii din Statele Unite şi din Europa manifestează pentru libertate, pentru drepturi individuale, pentru democraţie. ”Acestea sunt valorile care au construit lumea liberă şi prosperă şi pentru care vă chem să militaţi şi voi în continuare. Nu putem să construim o Românie a prosperităţii fără libertate”, a adăugat Tăriceanu.