F.T.

În ultima perioadă, agenţii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova au început să organizeze, tot mai des, filtre rutiere în toi de noapte. Iar din arsenalul folosit de către oamenii legii pentru prinderea şoferilor care calcă pedala de acceleraţie pe şosea, nu lipseşte, în afară de aparatul etilotest ceea ce, mai nou, este denumit de către şoferii care se simt cu musca pe căciulă, „Muma şoselelor”, adică dispozitivul radar ultraperformant de măsurare a vitezei, TruCAM.
Astfel, după seria de acţiuni nocturne organizate în Ploieşti ( în special pe Bulevardul Independenţei), în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică ( 19/20 mai), în zona rurală arondată oraşului Vălenii de Munte – respectiv în Bălţeşti, Drajna, Ceraşu, Starchiojd, Izvoarele şi Măneciu – s-a desfăşurat, între orele 22.30 ( noaptea de sâmbătă) şi 2.00 ( dimineaţa zilei de duminică), o acţiune pentru prevenirea şi combaterea cauzelor generatoare de accidente ( viteza excesivă, conducerea sub influenţa alcoolului etc).
În misiune au fost angrenaţi 14 poliţişti, aceştia aplicând, în intervalul orar menţionat, de trei ore şi jumătate, 30 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproape 13.000 de lei. Totodată, au fost reținute şi patru permise de conducere.
Iar în noaptea cu pricina, pe şoselele din judeţ nu au lipsit evenimente rutiere mai mult sau mai puţin hilare.
Concret, potrivit reprezentanţilor IPJ Prahova, pe DN 1, în afara localităţii Târgşoru Vechi ( km 61 + 500), a avut loc un accident soldat, din fericire, numai cu pagube materiale, şoferul unei maşini, în vârstă de 41 de ani, din Drobeta Turnu Severin, ieşind în decor şi acolo rămânând… Se întâmpla în dimineaţa zilei de ieri, în jurul orei 3.10, iar aparatul etilotest cu care l-au testat poliţiştii prahoveni ajunşi la locul evenimentului a arătat că şoferul era băut, având o alcoolemie de 0, 94 miligrame/litru !
Până aici, nimic nou pe drumurile prahovene: au mai fost prinşi şoferi băuţi, au fost traşi pe dreapta şi roţile maşinii nu s-au mai mişcat. Numai că, respectivul conducător auto mai fusese prins şi în Sinaia ( în jurul orei 11 a nopţii de sâmbătă), având alcoolemia de 0,99 mg/ l. Consecinţa firească: i-a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „conducere a unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care a consumat băuturi alcoolice” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care avea suspendat acest drept”.