N.Dumitrescu
Păstrând tradiţia, Primăria Păuleşti va organiza, şi în acest an, o sărbătoare în care vedete sunt cireșele, care se coc la mijlocul lunii mai. Este vorba despre „Festivalul cireşelor”, manifestare care s-a transformat, practic, în sărbătorea comunei Păuleşti, conducerea primăriei dorind, prin acest mod, să valorifice şi să scoată în evidenţă una dintre emblemele localităţii. De altfel, în Păuleşti, puţine sunt gospodăriile în curtea cărora să nu existe măcar un cireş, destui fiind aceia care au livezi întregi cu cireşi.
Astfel, dată fiind această bogăţie, cireşele au dat şi numele festivalului localităţii, ediţia din acest urmând să aibă loc în perioada 19- 20 mai. De altfel, o invitaţie de a participa la această acţiune a fost făcută tuturor acelora care doresc să guste cireşele de mai de la Păuleşti, inclusiv de către primăria localităţii, care a postat în faţa sediului un poster de mari dimensiuni. Iar dacă este vorba despre o sărbătoare a comunei, de la „Festivalul cireşelor” nu puteau lipsi momentele artistice, acestea urmând să fie asigurate de cunoscuţi interpreţi de muzică populară şi uşoară, pe scena festivalului urmând să evolueze : Elena Gheorghe, Lora, Corina, Dj Rynno& Silvia, Gelu Voicu, Nelu Vlad şi formaţia Azur, Camen Şerban, Diana Bisinicu, Maria Ghinea, Leya C, Mărioara Man Gheorghe, Doiniţa Fluturu, Mihaela Coman, din program nelipsind nici reprezentaţiile ansamblului artistic „Cireşarii” din localitate. Având în vedere lungul şir de artişti, mai ales cei care interpretează melodii populare, mai mult ca sigur că, şi anul acesta, aşa cum s-a întâmplat şi la ediţia precedentă, persoanele prezente vor fi invitate să se prindă în horă. Oricum, la sfârşitul acestei săptămâni, cei care vor să mănânce cireşe de mai „made in Păuleşti”, dar și să se bucure de clipe de relaxare şi distracţie, pot avea parte de toate acestea în Parcul cu castani din Păuleşti.