Marian Dima

Săptămâna viitoare Naţionala Artiştilor din România, bine “împănată” cu jucători din Liga A Prahova, pleacă la Art Football 2018 – Campionatul Mondial al Artiştilor – găzduit de Rusia, ţara în care va avea loc şi Cupa Mondială din 2018, de care ne desparte mai puţin de o lună.CREMA LIGII B
Întrecerea Artiştilor va avea loc in perioda 25 mai-3 iunie la Moscova, ţara noastră, o obişnuită a acestei competiţii, fiind repartizată într-o grupă dificilă şi interesantă, alături de ţara gazdă – Rusia, Slovenia şi Belarus.
România, unde antrenor-jucător este Daniel Chiriţă – legitimat la Petrolul 95, în Liga A Prahova, a “refăcut liniile” pentru acest turneu final, în sensul că, profitând de regulament, care permite completarea locurilor din lot cu un număr de fotbalişti sau foşti fotbalişti, a apelat la o serie de jucători cunoscuţi în primul eşalon judeţean.CREMA LIGII C
Dacă în cazul lui Deceban Nae (acum la CS Băneşti) şi Cristian Dumitrache (tot atacant, de la Petrolul 95, care, în paralel, este şi “artist”, prin prisma participării într-un serial de televiziune cu teme fotbalistice, unde este figurant), participarea la acest turneu a devenit o obişnuinţă, noutatea este reprezentată de alţi trei jucători prahoveni şi… un arbitru!
Este vorba, în primul rând, despre cei doi fotbalişti de la CS Păuleşti, Andrei Ciobanu – golgheterul Ligii A Prahova şi Vladimir Butufei, care s-au alăturat şi ei acestui lot. De altfel, Butufei s-a şi accidentat la precedentul amical al Naţionalei Artiştilor, motiv pentru care nu a mai jucat la echipa de club, CS Păuleşti! Cei doi au anunţat conducerea Păuleştiului că vor onora această oportunitate şi nu se va putea conta pe ei pentru două săptămâni!
Tot pe lista “artiştilor” regăsim şi un fost coleg al lui Daniel Chiriţă de la Petrolul, echipa care câştiga Cupa României în 1995! Este vorba despre Marian Grama, un obişnuit al meciurilor de old-boys, care acum va face parte din această Naţională a Artiştilor, după ce, la precedentul turneu de acest gen s-a apelat, de asemenea, la foşti fotbalişti profesionişti, Dumitru Mitu şi Constantin Schumacher fiind “aleşii” de la acel moment, în timp ce unele ţări au venit cu foste vedete internaţionale, Zanetti, care a jucat pentru echipa Argentinei fiind un astfel de caz, la fel ca şi Genaro Delvechio, pentru Italia.
Ca de fiecare dată, “Mondialul Artiştilor” va fi deschis printr-un concert pe care România îl va avea chiar în seara deschiderii, pe 25 mai, după care, încep meciurile, programul formaţiei noastre fiind următorul:
26 mai ora 19:30 Belarus – România
28 mai ora 19:30 – Rusia – România
30 mai ora 18:00 – România – Slovenia
Apoi, urmează două zile de pauză şi jocurile pentru fazele finale pe 2 şi 3 iunie
Din lotul Naţionaliei Artiştilor nu vor lipsi Adrian Enache, Aurelian Temişan, Andrei Ştefănescu şi Ghedi Kamara (solistul de la Alb-Negru, fost jucător la Vispeşti Blejoi, în Liga A Prahova, acum câţiva ani) și Mircea Brănzei. În ultimii ani, Naţionala Artiştilor Fotbalişti din România a participat la diverse evenimente şi competitii interne, meciuri caritabile, la Campionate Mondiale ale Artiştilor ART FOOTBALL în Rusia şi cele două ediţii ARTISTS FOOTSALL WORLD CUP desfăşurate în Iran (2015 si 2016), în palmares având şi trofee mondiale, în 2014 (Moscova) şi 2015 (Iran).

Se merge şi cu arbitru!CREMA LIGII D CASETA

În Rusia, fiecare ţară va trebui să introducă în propria delegaţie şi un cavaler al fluierului, care va oficia la partidele din Art-Footbal 2018, Daniel Chiriţă alegând să meargă pe “fluierul” lui Cristi Nica – fost asistent FIFA, acum observator de arbitrii în Liga I! Asta după ce câteva sezoane s-a mers pe “mâna” lui Florin Chivulete, şi el fost purtător de ecuson internaţional.