F.T.

Ce scriam în ziarul de ieri ? Că nu există ocol de pe raza Direcției Silvice Prahova în care hoții de material lemnos să nu fie prinși la furat. Cu atelajul hipo (căruța), cu mașina cu remorca de la tractor.
Ieri, a venit rândul pădurilor administrate de către Ocolul Silvic Slănic să fie călcate de hoți. Dar, ghinion ! Aceştia nu s-au întâlnit cu ursul în pădure, ci cu oamenii legii.
Astfel, potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, angajați ai instituției au prins, într-o zonă împădurită de pe Valea Slănicului, două persoane care tăiau și urcau în căruță material lemnos – esențele tei și plop. “Acestea furaseră (până la sosirea jandarmilor– n.n.) cinci piese de tei și plop, în lungime totală de aproximativ 10 metri, diametrul cel mai mic fiind de 18 centimetri, iar cel mai mare – 35 de centimetri“, se precizează în comunicatul de presă al IJJ Prahova.
Cei doi bărbați – în vârstă de 26 de ani și, respectiv, de 32 de ani – din satul Homorâciu, comuna Izvoarele, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare totală de 3.000 de lei pentru “ tăiere și sustragere de material lemnos”. Totodată, li s-a confiscat și un motofierăstrau. Lemnul tăiat a fost predat Ocolului Silvic Slănic.