Marian Dima
Cupa României, faza judeţeană, îşi stabileşte, astăzi şi mâine, “careul de aşi”, în fiecare dintre zile fiind programate câte două meciuri.
Derbiurile acestei faze a competiţiei se vor desfăşura astăzi, la Blejoi, respectiv Câmpina (se joacă pe teren neutru), unde avem parte de meciuri echilibrate, între echipe “peste medie” ale întrecerii judeţene şi, nu în ultimul rând, derbiuri ale orgoliilor locale, disputele dintre CSO Telejen Văleni şi Petrolistul Boldeşti, respectiv Tricolorul Breaza şi FC Băneşti fiind partide în care ambiţia poate anula diferenţele de valoare. De menţionat că ultimele două echipe s-au întâlnit şi în weekend, în campionat, când Băneştiul s-a impus cu 2-1 printr-un autogol al celor de la Breaza, în minutul 90!
Apoi, mâine, se vor desfăşura jocuri cu favorite certe, liderul Ligii A – CS Blejoi, având o misiune uşoară, la prima vedere, în faţa celor de la Brebu, mai ales că partida se va juca pe un teren convenabil elevilor lui Răzvan Vlad, la Băicoi, în timp ce ocupanta poziţiei secunde, CS Păuleşti va întâlni revelaţia întrecerii – Rapid Sălciile. Singura echipă de eşalon inferior rămasă în competiţie – formaţia din Sălciile – va avea şi privilegiul de a organiza meciul pe teren propriu, Păuleştiul fiind de acord să nu se joace pe un stadion neutru, deşi, la Sălciile, să nu uităm, a fost eliminată Avântul Măneciu!
Iată programul partidelor:
astăzi, ora 17.30
CSO Teleajen Văleni – Petrolistul Boldeşti (stadion Blejoi)
Tricolorul Breaza – FC Băneşti (Câmpina, stadion Rafinărie)
miercuri, 9 mai, ora 17.30
Rapid Sălciile – CS Păuleşti (stadion Sălciile)
Băicoi: AFC Brebu – CS Blejoi (stadion “Petrolul” – Băicoi)