• Șuncă presată de curcan, pulpă de vită dezosată, cașcaval vidat – pe lista de cumpărături a ASSC
V. Stoica
Decizia de a se aloca porția de hrană beneficiarilor cantinei de ajutor social din Ploiești contra orelor de muncă în folosul comunității a redus drastic numărul celor care mai primesc mâncare la sediul din strada Mihai Bravu al Cantinei Sociale, din subordinea Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești.
Dacă, în urmă cu doar câțiva ani, beneficiarii serviciilor oferite de Cantina Socială din Ploiești depășeau 1200 de persoane, numărul acestora a scăzut la mai puțin de 400 de oameni după ce s-au stabilit condițiile în care se poate primi mâncare gratis de la autoritatea locală.
Cu toate acestea, chiar dacă au rămas doar câteva sute de beneficiari, costurile pentru asigurarea hranei acestora se ridică la aproape două milioane de lei anual, iar mulți dintre cei care nu au parte de serviciile cantinei sociale ar pofti la produsele pe care intenționează să le achiziționeze Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești pentru minimum 350 de porții și maximum 450 de porții (o porție însemnând un asistat social).
În schimbul alimentelor, cele câteva sute de persoane ar trebui să participe – dacă nu au probleme de sănătate – la diferite lucrări de interes local, stabilite prin hotărâre a consilierilor locali.
Zeci de mii de pâini, zeci de mii de kilograme de carne de pui, mii de kilograme de pulpă de vită dezosată și degresată, mii de kilograme de șuncă presată de curcan, alte mii de kilograme de cașcaval vidat, de legume congelate, mii de conserve de toate tipurile și alte produse alimentare – toate acestea sunt pe lista de cumpărături a Administrației Serviciilor Sociale Comunitare Ploiești, în scopul aprovizionării cu produse a Cantinei Sociale de pe strada Mihai Bravu din Ploiești.
Zecile de mii de kilograme de produse alimentare care ar urma să ajungă – într-un interval de un an – pe mesele beneficiarilor cantinei sociale din Ploiești vor costa nici mai mult, nici mai puțin, de aproape două milioane de lei, adică aproximativ 450.000 de euro.
ASSC va încheia acordul-cadru, în baza căruia se vor parafa contracte subsecvente, pentru cantități impresionante de mâncare, cele mai mari costuri urmând să fie suportate pentru cumpărarea de carne și preparate din carne, respectiv aproape 700.000 de lei.
• Ce lucrări trebuie făcute în schimbul alimentelor?
În iarnă, ploieștenii s-au arătat indignați de faptul că beneficiarii ajutoarelor sociale din municipiu nu au fost scoși la deszăpezirea aleilor din fața unităților de învățământ și a spitalelor. Răspunsul oficial al reprezentanților municipalității a fost că ninsoarea a venit la sfârșit de lună, iar beneficiarii de ajutoare sociale își pontaseră deja orele stabilite prin regulamentul aprobat de consilierii locali.
Trecând peste problema din iarnă, hotărârea dată la începutul acestui an de către aleșii locali prevede o serie de lucrări pe care persoanele beneficiare de ajutor social și/sau alocații lunare de hrană la Cantina de Ajutor Social Ploiești, sub supravegherea celor de la SC Servicii de Gospodărire Urbană Ploiești, trebuie să le presteze la Parcul Municipal Ploiești Vest sau la Parcul Memorial „Constantin Stere“ Ploiești.
În perioada verii, de exemplu, cele câteva sute de beneficiari ai alimentelor de la cantina socială ar trebui să participe la curățenia din zonele verzi din oraș, dar și pe albia pârâului Dâmbu, încărcat sistematic cu resturi menajere, vegetale și de peturi. Și la Stadionul Ilie Oană ar putea fi folosite – conform hotărârii locale menționate – persoanele beneficiare de hrană de la cantina socială. La acest obiectiv sunt prevăzute lucrări de măturare a interioarelor stadionului, de adunare a gunoaielor din zona tribunelor, dar și curățarea și ștergerea scaunelor de la tribune și peluze.
La hipodrom, vara este sezonul pentru greblat zonele verzi, de șters scaunele la tribune, de cărat resturi vegetale și de… îndepărtat pietre de pe gazon!