Liviu Dragnea a declarat, după întâlnirea pe care a avut-o cu Mugur Isărescu, faptul că i-a transmis guvernatorului BNR că „nu există nicio intenţie a PSD să preia controlul Băncii Naţionale”, precizând că Isărescu are sprijin total din partea lui. „I-am spus domnului guvernator că, în contradicție cu ceea ce se spune în spaţiul public de unii cu funcţii foarte înalte, nu există nicio intenţie să se preia controlul Băncii Naţionale, ba dimpotrivă. Domnul guvernator are, aşa cum a avut dintotdeauna din partea mea şi mi-am exprimat-o şi public sprijin total. Au fost perioade, dacă mai ţineţi minte, cînd era supus unui atac serios şi eu am ieşit, fără niciun fel de ezitare, să îl sprijin, pentru că Banca Naţională este o instituţie sănătoasă, o instituţie importantă, un pilon fundamental al stabilităţii. Iar conducerea Băncii Naţionale este o conducere cu experienţă şi foarte multă expertiză”, a spus Liviu Dragnea la finalul întâlnirii cu Mugur Isărescu şi premierul Viorica Dăncilă.