V. Stoica

Alunecările de teren au produs mari probleme în infrastructura rutieră din județul Prahova, mai multe drumuri fiind afectate și locuitorii fiind nevoiți, în multe situații, să meargă doar pe jos pentru a ajunge la casele lor. Recent, și drumul județean 231, care leagă Gornet Cuib de Păcureți, aflat în administrarea Consiliului Județean Prahova, a alunecat pe o parte ca urmare a faptului că terasamentul a fost antrenat într-o rupere a malului.
Miercuri, președintele CJ Prahova, Bogdan Toader, a fost în teren pentru a fi identificate zonele în care s-au produs alunecările de teren, ca urmare a precipitațiilor căzute în luna martie. Potrivit reprezentanților autorității județene responsabile cu starea drumurilor pe care le are în administrare, o parte a versantului pe care se află și drumul respectiv a alunecat la vale, iar, într-o altă zonă, s-a produs o eroziune în mal ca urmare a creșterii debitului pârâului Tulburea, care a măcinat taluzul.
În urma verificării la fața locului a problemelor apărute, s-au identificat şi zonele pe care se vor turna covoare asfaltice în cadrul programului de întreţinere a drumurilor judeţene 2018, fiind urmărite şi cele două tronsoane de drum judeţean pe care s-au efectuat lucrări de îmbrăcăminţi asfaltice în anii 2017 şi 2016. Bogdan Toader s-a declarat mulţumit de calitatea lucrărilor finalizate în anii precedenţi, exprimându-şi dorinţa de a se începe cât mai curând reabilitarea porţiunilor de drum afectate de alunecările de teren.