Petre Apostol
După ce a câştigat pentru prima oară în istorie titlul naţional, echipa de volei masculin Tricolorul LMV Ploieşti a realizat o altă premieră pentru clubul prahovean, adjudecându-şi Cupa României, miercuri seară, la turneul final, organizat la Galaţi.
Calificaţi pentru prima dată în careul de aşi al Cupei României, ploieştenii au evoluat în semifinalele din Final Four în compania celor de la SCM U Craiova, care îi eliminaseră în ediţia anterioară, în sferturile de finală. De data aceasta, elevii antrenorilor Sergiu Stancu şi Mădălin Marinescu s-au impus, fiind mai degrabă o partidă de pregătire în vederea finalei din ziua următoare, scorul fiind de 3:0 (25:23, 25:18, 25:22).
„Căpitanul” Bogdan Olteanu a realizat cele mai multe puncte pentru ploieşteni (19, dintre care 9 de break), reuşind, totodată, cele mai multe blocaje din tabăra prahoveană (4), având şi o recepţie pozitivă de 57%. Laurenţiu Lică a adăugat 11 puncte, în vreme ce Gijs Jorna a avut o contribuţie importantă atât în atac (8/12 – 67%), cât şi la recepţie (65% pozitivă, 35% perfectă – 20 recepţii), iar liberoul Philipp Kroiss a fost providenţial în apărare (64% recepţie pozitivă/43% perfectă, 14 recepţii).
În finală, aşa cum era de aşteptat, ploieştenii s-au confruntat cu gazda turneului, CS Arcada Galaţi, cu care s-au luptat, de asemenea, şi pentru titlul naţional. La fel ca şi ploieştenii, gălăţenii s-au impus în minimum de seturi în semifinale, trecând fără mari probleme de Volei Municipal Zalău, în reeditarea finalei din ediţia anterioară a Cupei României.
Astfel, echipa ploieşteană întâlnea acum formaţia care o eliminase din Cupă în urmă cu două ediţii. Mai mult, în campionat, gălăţenii tocmai câştigaseră confruntarea directă de pe teren propriu, în patru seturi, reprezentând al doilea succes consecutiv în duelurile cu Tricolorul LMV, din care au adunat mai multe puncte în total, deşi s-au văzut depăşiţi în clasamentul general.
Ploieştenii au început mai bine finala, desprinzându-se în prima parte a setului întâi, scor 11:7, după două blocaje ale lui Bissette, completate de atacurile reuşite de Olteanu şi Lică. Kovacevic şi Gontariu au readus gazdele în joc, care au egalat la 15, după o serie de patru puncte consecutive. Dar, ploieştenii au stopat revenirea gălăţenilor, Lică, Jorna şi Bissette blocând perfect tentativele de atac ale acestora, prin şase puncte la rând rezolvând soarta actului, adjudecat cu scorul de 25:18.
În setul secund, tot ploieştenii s-au aflat la timona jocului, conducând cu 8:4, şi, chiar dacă CS Arcada a egalat la 12, Olteanu şi co. s-au menţinut în control, desprinzându-se la 15:12. Gălăţenii au reuşit şi de această dată să egaleze, la 17, pentru ca, mai târziu, să întoarcă rezultatul, preluând conducerea, scor 20:19, iar gazdele au fost mai inspirate pe final, Kovacevic punând punct setului la scorul de 25:23, printr-un as.
Impulsionaţi de momentul bun din actul anterior, jucătorii echipei gălăţene au controlat setul al treilea, încă din start, început cu trei puncte consecutive reuşite de Spînu. Ploieştenii s-au mai trezit, menţinându-se la două-patru puncte de gazde, iar la mijlocul setului Olteanu a egalat scorul la 17. S-a mers „side-out” apoi până la 21:21, când CS Arcada a găsit soluţiile pentru a neutraliza defensiva ploieşteană, iar Rangel, Kovacevic şi Bala au încheiat setul cu scorul de 25:21 în favoarea gazdelor, care se vedeau la un set distanţă de trofeu.
Setul al patrulea a început sub semnul echilibrului, dar cu CS Arcada în frunte, până la scorul de 9:8. Trei puncte consecutive ale lui Jorna au adus câteva semne de întrebare în tabăra gazdă, care se vedea condusă la două lungimi. Gontariu a răspuns, prin trei puncte la rând, iar Bala a dus scorul la 14:12 pentru gălăţeni, în urma celui mai lung şi mai spectaculos punct al meciului.
Dar, inteligent, antrenorul Sergiu Stancu a solicitat imediat timp de odihnă, decizie care a funcţionat perfect. Olteanu, Lică şi Stulenkov (cu un blocaj) au readus echipa ploieşteană în avantaj la al doilea time-out tehnic, scor 16:14, după care apărarea excelentă a lui Kroiss a fost decisivă în stabilirea câştigătoarei setului, Olteanu, Bissette şi Lică închizând actul la scorul de 25:20 pentru Tricolorul LMV, care, astfel, a împins finala în tiebreak.
În actul decisiv, deşi au început mai bine, gălăţenii s-au văzut conduşi la patru puncte, scor 9:5, după o serie de cinci puncte consecutive ale ploieştenilor, realizate în principal în urma erorilor comise de gazde. Iar ploieştenii nu au avut nevoie de mai mult, gestionând perfect avantajul creat, pentru a se impune cu scorul de 15:9 şi a-şi adjudeca al doilea trofeu al sezonului – Cupa României.
Principalul marcator al ploieştenilor a fost Lică, jucătorul desemnat cel mai valoros voleibalist al României în ultimii doi ani reuşind 24 de puncte (7 de break), dintre care 22 în atac (eficienţă 63%) şi două blocaje. Acesta a fost urmat de unul dintre cei mai valoroşi jucători români din ultimii 20 de ani, Olteanu, care a punctat de 21 de ori (7 puncte de break), dintre care 15 în atac (eficienţă 63%), la care a adăugat cinci blocaje.
După un joc mai puţin reuşit în semifinale, centrul de lot naţional din Santa Lucia, Bissette, şi-a regăsit ritmul, realizând 14 puncte (8 puncte de break), dintre care şapte în atac (64%), şase blocaje şi un as. Olandezul Jorna şi austriacul Kroiss au avut contribuţii importante mai ales la recepţie, cu 53% eficienţă la recepţie pozitivă, respectiv 45%, cel dintâi punctând de asemenea în atac (13 puncte), la care a adăugat două blocaje şi un as.
De partea cealaltă, Kovacevic a fost liderul gălăţenilor, cu 24 de puncte (jumătate fiind puncte de break), Gontariu şi Bala au adăugat câte 16, respectiv 12 puncte, iar Spînu s-a remarcat mai ales prin cele patru blocaje realizate. De menţionat că CS Arcada a suferit cel mai mult la recepţie, Feher arătându-şi vârsta în acest joc, dar nici Kovacevic şi nici Bala nu s-au ridicat la înălţime la acest capitol.
Astfel, echipa ploieşteană încheie cu un al doilea obiectiv îndeplinit, realizând eventul în voleiul masculin românesc, asemenea formaţiei CSM Bucureşti, la feminin.
Ar fi de menţionat că, după ce a obţinut primele trofee în România, cu Tricolorul LMV, în urma unei cariere de succes mai ales în afara ţării, Bogdan Olteanu, care peste fix o săptămână va împlini 37 de ani, şi-a anunţat retragerea din activitate.
Rezultatele înregistrate la turneul Final Four:
Semifinale
SCM U Craiova – Tricolorul LMV Ploieşti 0:3 (23:25, 18:25, 22:25)
Volei Municipal Zalău – Arcada Galaţi 0:3
(19:25, 10:25, 23:25)
Finala
Tricolorul LMV Ploiești – Arcada Galați 3:2
(25:18, 23:25, 21:25, 25:20, 15:9)