Ieri, opt militari din Batalionul 30 Protecţia Forţei „Vulturii Carpaţilor” din Câmpulung Muscel au fost răniţi, în Afganistan, după ce au fost prinşi într-un atac cu maşină capcană, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale (MApN), potrivit Mediafax.
„În jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, militarii au fost ţinta unui autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device)”, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale (MApN), într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX. Militarilor li s-a acordat primul ajutor la faţa locului, după care au fost transportaţi la spitalul militar din Kandahar. Ei sunt în stare stabilă.
Reprezentanţii MApN au mai precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că atacul cu maşina capcană în care au fost răniţi militarii români nu are legătură cu dublul atentat care a avut loc în zona Shashdarak din centrul Kabulului, în urma căruia cel puţin 25 de oameni au murit, inclusiv şase jurnalişti.