Marcel Marin, Marian Dima

dumbrava bLa finalul săptămânii trecute, fotbalul a fost pe primul plan în comuna Dumbrava, care a găzduit un turneu dedicat memoriei celui care a fost Georgică Grecu. Ediţia I a acestei competiţii a adunat la start atât echipe de seniori – din Dumbrava, Zănoaga şi Ciupelniţa, dar şi formaţii de old-boys, foştii fotbalişti având parte de un meci aplaudat de către toţi cei prezenţi, ziua fiind o adevărată sărbătoare pentru comunitatea locală şi, mai ales, pentru iubitorii de fotbal. Primul joc al turneului, care se doreşte să devină o tradiţie pentru comuna Dumbrava, în fiecare an în preajma sărbătorii de Sf. Gheorghe, a opus echipele din Dumbrava şi Ciupelniţa, gazdele impunându-se cu 6-4. dumbrava c
A urmat, apoi, poate cel mai aşteptat eveniment, meciul de old-boys dintre fostele glorii ale fotbalului local, echipele din Dumbrava şi Zănoaga întâlnindu-se într-un joc al prieteniei şi al “poveştilor fotbalistice”, meci încheiat “clasic” pentru astfel de dueluri, în aplauzele celor prezenţi, la loviturile de departajare.
Finala turneului organizat cu sprijinul Primăriei Dumbrava şi al primarului Marian Apostol a fost câştigată de echipa din Zănoaga, care a învins formaţia din Dumbrava cu scorul de 3-2, după ce echipa din Dumbrava a condus cu 2-0, prin golurile lui Constantin Simion şi Mădălin Neagu, cei de la Zănoaga au revenit prin dubla lui Daniel Duţă şi golul lui Cosmin Zamfir, evenimentul, la care arbitru a fost Constantin Niţă încheindu-se cu o frumoasă festivitate de premiere şi multe, multe poze, pe rând, fiecare echipă, apoi, toţi participanţii constituind un “album de familie”, din care nu au lipsit… steagul tricolor şi cel al comunei.