Senatul a adoptat, luni, un proiect de lege pentru completarea Legii 202/2002 privind egalitatea de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi, prin care angajaţii MAI vor putea da amenzi între 3.000 şi 100.000 lei pentru hărţuire sexuală şi psihologică, anunţă Mediafax. Astfel, nu doar inspectorii din cadrul Inspecţiei Muncii şi cei de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării pot amenda persoane pentru hărţuire, ci şi ofiţerii şi subofiţerii Ministerului Afacerilor Interne, prin iniţiativa adoptată luni de senatori. Unul dintre amendamentele adoptate de Senat vizează faptul că „Este interzis orice comportament de hărţuire, hărţuire sexuală sau hărţuire psihologică, atât în public, cât şi în privat.” Senatul a adoptat iniţiativa legislativă, în calitate de prim for sesizat, urmând ca for decizional să fie Camera Deputaţilor.