În funcție de limba vorbită, ochiul percepe atât culorile cât și lumea în mod diferit față de altcineva. Ochiul uman poate percepe fizic milioane de culori. Dar nu recunoaștem toate aceste culori în același mod, potrivit BBC, preluat de Hotnews.ro. Unii oameni nu văd diferențele de culoare – așa-numita culoare a orbirii – din cauza unui defect sau absenței celulelor de pe retină sensibile la niveluri ridicate de lumină: conurile. Dar distribuția și densitatea acestor celule variază, de asemenea, în rândul persoanelor cu „viziune normală”, ceea ce ne face pe toți să experimentăm aceeași culoare în moduri puțin diferite.
Pe lângă compoziția biologică individuală, percepția culorilor este mai puțin despre a vedea ce este de fapt acolo și mai mult despre modul în care creierul nostru interpretează culorile pentru a le da o semnificație. Percepția de culoare apare în principal în interiorul capului nostru și este, de asemenea, subiectivă și influențată de experiența personală. De exemplu, oameni cu sinestezie, sunt capabili să își exprime modul în care percep culorile folosind litere și cifre. Sinestezia este adesea descrisă ca o îmbinare a simțurilor – în care o persoană poate vedea sunete sau poate auzi culori. Culorile pe care le aud, de asemenea, diferă de la caz la caz. De asemenea, pictorii și experții de modă folosesc terminologia de culoare pentru a face diferența între nuanțe. Diferitele limbi și grupurile culturale decupează spectrul de culori diferit. Unele limbi precum Dani, vorbită în Papua Nouă Guinee, și Bassa, vorbită în Liberia și Sierra Leone, au numai doi termeni, întunecat și luminos.