Zeci de mii de persoane au protestat ieri în capitala Budapesta, strigând mesaje precum „noi suntem majoritatea” şi „democraţie”, după ce Viktor Orban a fost reales în funcţia de premier al Ungariei, relatează site-ul agenţiei Dpa. Organizatorii au cerut oamenilor să nu renunţe la proteste dacă Orban îşi va urma agenda şi va continua să adopte măsuri represive faţă de media şi de societatea civilă. Criticii îl acuză pe Orban că ar fi încercat să desfiinţeze democraţia în Ungaria, prin corupţie sistematică şi afectarea independenţei mediei. La 8 aprilie, alianţa de guvernământ Fidesz – Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria, în condiţiile în care a obţinut 49,51% dintre voturi după numărarea a 69,14% dintre circumscripţiile electorale.
În urma câştigului, alianţa va avea 133 dintre cele 199 de locuri în Parlament.