
Selgros organizeaza primul targ de primavara, la Ploiesti
Dintre cele 14 centre pe care le-a deschis, pana acum, la nivel national, conducerea Selgros Cash & Carry a decis sa organizeze primul targ de primavara la magazinul din Ploiesti. Doua au fost argumentele acestei alegeri: implinirea unui an de la inaugurarea magazinului ploiestean si succesul inregistrat de acesta, cu prilejul targului de toamna organizat aici anul trecut, cand vanzarile au crescut cu 15-20 la suta. Conform datelor comunicate de Claudiu Marin, directorul magazinului, la actuala editie a targului (deschis intre 6 si 11 martie, intre orele 10.00 – 20.00), isi expun produsele de ultima ora cele mai mari 50 de companii din Romania. Consilierii acestora le stau la dispozitie clientilor cu informatii sau sfaturi de specialitate despre articolele din sortimentul Selgros, cat si despre cele mai noi lansari de produse de pe piata romaneasca. „In functie de sezon, in rafturile magazinului nostru pot fi gasite intre 30.000 si 35.000 de sortimente de produse alimentare sau nealimentare. Deci, cei aproximativ 45.000 de cumparatori (cu preponderenta detinatori de buticuri) care ne trec, lunar, pragul au de unde alege” – adauga Claudiu Marin.
Cu prilejul acestui targ, conducerea magazinului din Ploiesti (care numara 300 de angajati) si-a propus sa creasca, intr-un anumit procent, volumul vanzarilor, indeosebi prin intermedierea dintre furnizorii de produse si clienti.
C. DUMITRU














