In numarul nostru din 1 februarie a.c., prezentam, sub titlul „La Breaza, pe Strada Garii domneste uitarea. Ca si in gara!”, imaginea dezolanta a strazii pe care trec spre si de la gara atat brezenii, cat si oaspetii statiunii. In textul articolului mentionam ca in sala de asteptare de clasa I si-ar fi depozitat lemnele de foc chiriasul care ocupa etajul cladirii Garii Breaza. Am primit, insa, un telefon de la chiriasul respectiv pe care, intr-un fel, il criticam ca ar fi facut ceva ilegal. Era, de fapt, o doamna – Alexandrina Gatea – care infirma ca ar fi fost dumneaei proprietara lemnelor din sala de asteptare de clasa I si ne invita sa ne spuna mai multe vorbe despre… dezastrul in care a ajuns cladirea statiei CFR Breaza si zona publica riverana. Am dat curs invitatiei si, in urma discutiei cu doamna Gatea, ma vad obligat sa-i acord, un fel de drept la replica, acesta constituindu-se, totodata, intr-o erata la articolul despre care aminteam. „Lemnele din fosta sala de asteptare de clasa I nu sunt ale mele – si-a inceput Alexandrina Gatea oful. Pe vremea mea, sala era frumoasa, era bine intretinuta, avea lambriuri. Acum, insa, cei care lucreaza la statie au depozitat lemnele si le sparg direct pe mozaic pentru a le pune pe foc. Eu locuiesc in cladirea Garii din anul 1976, pe baza repartitiei primite de catre sotul meu, care era ceferist. Dar si eu am lucrat la CFR, iar fiul meu este revizor tehnic la Grivita. Pot sa spun ca sunt legata sentimental de tot ceea ce inseamna Gara Breaza si ma doare sufletul cand vad degradarea tot mai accen-tuata care macina un simbol al orasului. Calatorii vin la mine sa le permit accesul la toaleta, si tot mie imi cer apa de baut. In gara, apa nu mai curge de mult, chiar daca cei de la Hidro, din oras, au facut separatie si au montat contor de apa (in foto) pe banii lor, pentru a avea evidenta consumului pe care ar trebui sa-l plateasca CFR-ul. Este o indiferenta totala fata de gospodarirea perimetrului garii, unde nici din fantana atat de apreciata, altadata, nu se mai poate folosi apa, unde hartiile, recipientii de tot felul – din sticla, din plastic – ca si gunoaiele ne fac pur si simplu, de rusine. Doar viceprimarul s-a ingrijit sa monteze doua lampi pentru iluminatul nocturn al peronului, ca si acolo era o bezna de-ti scoteai ochii!”
Am transcris intreaga poveste a Alexandrinei Gatea pentru ca, intr-adevar, o localitate ce-si inscriptioneaza, la intrarea pe sosea, titulatura de „statiune balneoclimaterica” ar trebui sa fie mai bine gospodarita si in statia de cale ferata, pe unde, de asemenea, vin destui straini care pot duce vorba despre intregul oras, pornind chiar de la imaginea Garii Breaza.
Leon CHIRILA
