Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, într-o familie creştină, şi a trăit în timpul domniei împăratului Diocleţian. Încă de tânăr rămâne fără tatăl său, care a murit mărturisind credinţă creştină. Împreună cu mama sa, se mută în Palestina. Urmează cariera militară, ajungând comandant în armata împăratului Diocleţian. În anul 303, când împăratul a început persecuţiile împotriva creştinilor, Sfântul Gheorghe a mărturisit chiar înaintea lui Diocleţian credinţa în Hristos.
După ce a fost supus la numeroase chinuri, a fost condamnat la moarte prin decapitare în anul 303, în ziua de 23 aprilie. Tot atunci, au primit moarte mucenicească Glicherie, Valeriu, Donat, Terin şi Alexandra, soţia împăratului Diocleţian, care trecuseră la credinţa creştină, după ce, pentru rugăciunile Sfântului Gheorghe, Dumnezeu a înviat un mort. Şi după moarte, sfântul s-a arătat făcător de minuni fiind grabnic ajutător celor ce îl cheamă în rugăciuni.
Evlavia creştinilor pentru Sfântul Mucenic Gheorghe se vede şi astăzi în numărul mare de biserici şi mănăstiri care îi sunt închinate, precum şi prin numărul însemnat de oameni care îi poartă numele.

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentInfomedica
Articolul următorFilmul zilei