F.T.
În perioada 13 – 20 aprilie a.c., au fost localizate, pe teritoriul ţării noastre, 401 persoane care fac obiectul unor semnalări în S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), în urma schimbului suplimentar de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţional. În acest context, poliţiştii români au pus în aplicare 44 de mandate europene de arestare, au depistat 118 persoane care erau căutate în vederea participării la o procedură judiciară şi 15 persoane care erau semnalate de partenerii din statele Schengen ca dispărute.
De asemenea, de pe teritoriul României au fost ridicate 21 de documente și au fost găsite 64 de autovehicule ce erau căutate de partenerii din Spaţiul Schengen, pentru a fi confiscate sau folosite ca probe în cadrul procedurilor judiciare.
Totodată, 257 de persoane căutate de autorităţile române au fost identificate de partenerii străini pe teritoriul lor, în urma schimbului de informaţii prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională – Inspectoratul General al Poliţiei Române. Dintre acestea, 35 erau urmărite de Poliţia Română, în baza unor mandate europene de arestare, alte 28 de persoane erau căutate pentru participarea la o procedură judiciară, iar 3 persoane erau semnalate dispărute de autorităţile române. Totodată, partenerii străini au identificat pe teritoriul lor 30 de autovehicule, 12 documente și
4 certificate de înmatriculare, bunuri căutate de autorităţile române în vederea indisponibilizării sau pentru a fi folosite ca probe în cadrul procedurilor penale.
Reamintim că Biroul SIRENE a fost inaugurat în toamna anului 2010, acesta fiind destinat stocării informaţiilor de către autorităţile române şi schimbului de date între acestea şi sistemul comun european de urmărire poliţienească transfrontalieră, respectiv S.I.S. (Sistemul Informatic Schengen), un element determinant pentru procesul de aderare a României la spaţiul Schengen. S.I.S. conţine date minime despre persoanele sau bunurile urmărite în cadrul unei proceduri judiciare, iar datele şi informaţiile suplimentare ce pot conduce la localizarea acestora sunt obţinute prin intermediul Birourilor SIRENE constituite la nivelul fiecărui stat membru Schengen.