Luiza Rădulescu Pintilie
Am să repet chiar de la început ceea ce am mai scris: în acest an al Centenarului în care ne aflăm, din care au şi trecut luni bune, între bâjbâiala declarativă a autorităţilor centrale şi locale de a anunţa tot felul de proiecte grandioase şi festivismul unor manifestări care nu se ridică la nivelul de semnificaţie şi de mândrie românească care s-ar cuveni, eu am încredere – cel puţin deocamdată – în gesturile, în acţiunile, în implicarea reală a unor oameni care-şi dovedesc în mod real iubirea de ţara, de pământul şi de neamul acesta nu fiindcă le-o cere cineva, ci fiindcă aşa simt. Fiindcă simplitatea şi în acelaşi timp profunzimea trăirilor lor dau valoarea, emoţia, încărcătura, rezonanţa pe care le-aş fi aşteptat – şi încă le mai aştept – de la un program naţional de manifestări cu adevărat pe măsura României 100, cum atât de des se invocă. Iar rândurile acestea sunt exact despre o asemenea dovadă, care merită nu numai apreciată, ci şi luată drept model, drept punct de plecare al unei însufleţiri la nivel individual şi de comunitate – mai mică ori mai mare –
încât Centenarul să nu rămână doar o titulatură ca atâtea altele, ci să capete substanţă, trăinicie, forţă. Să mă explic. Peste nu mult timp, pe scena unui festival intercultural găzduit de Grand Canaria- Spania, în faţa reprezentanţilor din 32 de ţări din Europa, Asia, America şi Africa şi, cu siguranţă, a turiştilor din multe alte colţuri de lume, o ploieşteancă – doamna Dana Goran (în foto) – va „ vorbi” în cel mai frumos, mai autentic, mai reprezentativ mod despre România, prezentând ii tradiţionale şi costume populare din 
diverse zone ale ţării. Iar dacă vom aminti că, după Marea Unire din 1918, ia a fost promovată ca un simbol unitar al românilor, portul popular devenind asemănător în toate zonele țării, atunci poate că se va înţelege şi mai bine dimensiunea gestului la care ne referim, mai ales în contextul Centenarului. Adăugând că etnografii spun că ia românească – şi de fapt întreg costumul popular românesc – reprezintă un preţios document artistic, social şi istoric, precizăm că între piesele ce vor fi prezentate în cadrul festivalului se vor regăsi cunoscutele ii de Breaza, dar şi din alte zone reprezentative – Muscel, Oltenia, Bucovina, Vâlcea, Moldova. 
Piese cusute special pentru festival, sau împrumutate de oameni care s-au alăturat entuziasmului cu care iniţiatoarea acestui proiect – cunoscută iubitoare de frumos în multele lui feluri de a exista – l-a construit pas cu pas. Neocolită de emoţie, de temeri, de dorinţa de a fi la cel mai înalt nivel – pe care, exigentă şi atentă la fiecare detaliu, singură şi l-a impus, astfel încât întreaga participare românească – incluzând un stand cu preparate tradiţionale, dansuri populare prezentate de un ansamblu folcloric, cântecele populare interpretate de cunoscuta artistă prahoveancă Florica Jinga din Câmpina- ea însăşi deţinătoare a unei frumoase colecţii de costume populare, unele cusute chiar de mama sa – să dezvăluie privitorilor, ascultătorilor din atâtea colţuri de lume unele dintre cele mai vechi simboluri ale acestui neam. Şi dacă vom spune că ediţia din acest an a festivalului este organizată de comunitatea românească din Grand Canaria şi că la sfârşitul poveştii adevărate despre „comoara” de autenticitate şi de frumuseţe „cusută” în florile, chenarele, râurile, alesătura iilor va fi încinsă şi o horă în care vor fi invitaţi să se prindă toţi participanţii, atunci n-avem niciun dubiu că asemenea momente sunt cele care cinstesc cum se cuvine o ţară şi un neam ajunse la acest moment centenar şi care au ce zestre de românitate arăta lumii şi, mai ales, de a o duce mai departe, prin timp, către viitorii o sută de ani.
