Constantin Dumitru – Plopeni

Continuăm serialul dedicat istoriei fotbalului prahovean, cititorii având ocazia ca în fiecare sâmbătă să citească materiale „cu parfum de epocă”, despre cei care au pus bazele fenomenului fotbalistic în judeţul nostru. Astăzi – a doua parte despre echipa Victoria Ploieşti, grupare ce a jucat un rol de seamă pe scena fotbalului districtual din perioada interbelică.

La finalul ediţiei de campionat 1932/33 a ocupat ultimul loc în primul eşalon al districtului şi a susţinut jocuri de baraj cu învingătoarea din categoria II-a, campionat, echipa Venus din Câmpina, pentru promovare/menţinere în eşalonul de elită al fotbalului prahovean. În primul joc, care a avut loc la 17 septembrie 1933, la Câmpina, rezultatul final a fost egal (2-2), iar în cea de-a doua partidă, disputată la o săptămână (24.09), întâlnirea a fost câştigată de Victoria, care a învins cu 5-1. Ploieştenii au utilizat în cele două jocuri formaţia: C. Turcu; N. Burlacu, Găuţoi Constantinescu; Botez, Ruse, Simion Popa; Jean Tăriceanu, Constantin Tudor, Nicolescu, Rădulescu (Grigorescu) şi T. Nicolescu. Scenariul se repetă în ediţia de campionat următoare (1933-34). De astă dată a întâlnit în dublă manşă pe Colţea Ploieşti. La 23 septembrie 1934, Colţea a învins cu 4-2, iar în retur (30.09) Victoria a învins cu 4-0, păstrându-şi locul în elita de onoare a fotbalului districtual. În septembrie 1935, presa vremii anunţa şi o fuziune: S’a aprobat fuziunea grupărilor Victoria şi Tăbăcari ambele din Ploeşti sub denumirea de Victoria CST Ploeşti. În august 1938 s-a ţinut alegeri pentru desemnarea noului comitet de conducere al grupării: Merituoasa grupare locală districtuală, una din fruntaşele categoriei întâia „Victoria” şi-a ţinut adunarea generală anuală, cu care ocaziune şi-a ales şi noul comitet de conducere pe anul în curs. Comitetul are următoarea compunere: Membrii de onoare: preot I. Vasilescu- Pietroşani, Petrică Vasilescu, av. I. Creţoiu, G. Ionescu, comerciant. Avocat Gheorghe Vasilescu-Şoimari, preşedinte activ; Vice preşedinţi: Petrică Nicolescu, Nică Georgescu şi Gheorghe Constantinescu-Bordeni. Avocat Nicu Munteanu, secretar, iar ajutor Lică Constantinescu. Al. Gânţoiu, cassier. Membrii în comitet: av. Gheorghe Ştefănescu, av. Petre Negoiţă, Al. Niculescu, N. Petrescu, M. Frânculescu, Stelian Pietro, M. Weiss, M. Săvulescu, Cristache Georgescu, Mielu Nicolescu, Costică Dumitrescu, Titi Nicolescu, Nelu Sorescu, M. Buzescu, M. Weinberg, Em. Constantinescu, Constantin Tudor şi Gheorghe Popa. Cenzori: Aurică Rădulescu, Mişu Nicolescu şi Titi Georgescu. Din lotul de jucători au făcut parte în ediţiile următoare, printre alţii: Mateescu, Cornel Şenchea; Barbu, Gheorghe Dragomirescu, Victor Panowski, Nicolae Burlacu, Cristescu, Rohat, Grigorescu, Beluţă, Bailescu, Vasiliu, N. Paraschivescu, Rădulescu, Constantin Lipănescu (Cocoş), Onţescu, Paşcanu, Gurie, Atanasiu, Bărbulescu, Atanasescu. În anul 1945, s-a reorganizat şi a apărut sub numele de Victoria I.M. Ploieşti, fiind echipă a primăriei din localitate. A mai evoluat în campionatul districtual 1946/47, făcând parte din eşalonul trei al districtului Ploieşti. După terminarea campionatului 1948/49, a câştigat seria a II-a, din categoria II-a (eşalonul trei al districtului), şi a susţinut un joc de baraj cu învingătoarea din seria I, Sindicatul Petrol Mislea (2-1). După participarea la Cupa de Toamnă (1949), Victoria şi-a încheiat, după 22 de ani, activitatea pe scena fotbalului prahovean.