Nicoleta Dumitrescu
Ieri, în prima zi lucrătoare după vacanţa de Paşte, noutăţile, atât din lumea mare, cât şi din ţară, au fost care mai de care. Punând însă informaţiile cap la cap, întrebarea care rămâne este: ”De ce la alţii se poate şi la noi nu?” Iar dilema este cu atât mai mare cu cât afli ce proiecte iau în calcul alţii, de prin străinătăţuri, în timp ce la noi, în România, în cazul investiţiilor considerate prioritare, se tot bate pasul pe loc. Concret, Finlanda a optat pentru construcţia unei linii de cale ferată spre Oceanul Arctic, prin Norvegia, costurile ridicându-se la cel puţin 3 miliarde de euro, scopul fiind ca mărfurile să poată fi transportate din nordul extrem al Europei către Europa Centrală, dar și către China, mai ales că recent au fost lansate trenuri de marfă directe între cele două ţări.
Care sunt nouăţile pe plan naţional? Grupul Softronic se pregăteşte să introducă un al treilea tren pe căile ferate române, dar, în loc să fie un eveniment de mare anvergură, această realizare creează însă o şi mai mare problemă. Concret, trenul nu poate fi folosit la capacitatea lui, adică la puterea şi viteza pentru care este construit, în contextul în care ar trebui să circule cu 160 km/oră viteză maximă şi nu prea are unde.
De ce? Pentru că aşa este în România! Întotdeauna, pe hârtie, se fac proiecte peste proiecte, care mai de care mai spectaculoase, însă, cele mai multe dintre acestea fie rămân rătăcite prin diverse sertare, fie sunt înlocuite cu totul. Mai grav este însă faptul că acest lucru se întâmplă din 1990 încoace, când, o dată la patru ani, politicienii, hotărâţi să dărâme munţii după ce vor ajunge la putere, se lansează într-o adevărată competiţie de planuri în ceea ce priveşte lucrările de infrastructură, lăsând impresia electoratului că, în viitor, vor putea ajunge cu trenul sau cu maşina, la alegere, nu doar prin toate colţurile ţării, ci şi în afara ei, investiţiile urmând să fie, aşa cum este la modă acum termenul, “la standarde europene”!
Numai că, aşa cum se vede prin toate zonele ţării, din multitudinea de proiecte trâmbiţate prin campaniile electorale s-a cam ales praful. Iar dovadă stau atât realizările din infrastructura feroviară, cât şi cea rutieră, lipsurile fiind vizibile mai ales în perioada marilor sărbători din calendar. Şi acest lucru s-a văzut încă o dată înainte de Paşti, când s-a dovedit faptul că, pentru anumite rute, călătorii erau mult prea mulţi în comparaţie cu vagoanele gândite a fi legate de locomotive, iar, luni, şoferii care şi-au petrecut Sărbătorile Pascale pe Valea Prahovei, pe DN1, în ritmul de melc cu care s-a circulat, , după ce au ciocnit cu cei din maşină toate ouăle roşii rămase nemâncate la masa de Paşti, au mai avut timp să spargă şi ceva seminţe, ca să le treacă nervii !
Dar, de ce la alţii se poate şi la noi nu? De ce prin alte ţări un lucru început se şi termină şi este pus în aplicare? Simplu! La alţii se poate pentru că toate proiectele sunt realizate şi cu gândul la viitor, nu doar pentru un an-doi, cel mult patru. În schimb, la noi, proiectele parcă sunt făcute pe măsura intervalului de timp gândit de politicieni că ar sta la guvernare, asta după ce s-au văzut cu voturile obţinute de la electorat în căruţă.
Iar acest lucru se întâmplă numai şi numai din cauza faptului că proiectele sunt gândite pompieristic, fără niciun fel de strategie, fără să se urmărească urgenţele. Iar în aceste cazuri, vinovaţii sunt tot ei, politicienii, întrucât, o dată la patru ani, adică de fiecare dată când se schimbă guvernarea, de cele mai multe ori proiectele care sunt lăsate moştenire sunt considerate lipsite de importanţă, iar dacă sunt păstrate, din cauza multitudinii de modificări, cea mai mare parte dintre ele fie sunt abandonate cu totul, fie nu mai sunt finalizate. Mai trist este însă faptul că, deşi anul acesta este marcat Centenarul Marii Uniri, cel puţin pe partea de infrastructură, drumurile sau tronsoanele de cale ferată nu prea au excelat în îmbunătăţiri. În schimb, pe hârtie, proiectele sunt… fără număr!
