Filosoful şi eseistul Mihai Şora va intra în dialog cu publicul Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), la Sala Studio, pe 15 aprilie, de la ora 11.00, sub genericul „Mihai Şora. 101 şi ceva”, potrivit unui comunicat remis Mediafax. Tichete pentru acest eveniment se găsesc la casa de bilete a TNB, precum şi online, pe mystage.ro. Mihai Şora, născut pe 7 noiembrie 1916, la Ianova, judeţul Timiş, este filosof şi eseist, iar, din 2012, este membru de onoare al Academiei Române. După studii liceale la Timişoara, a studiat filosofia la Universitatea din Bucureşti (1934 – 1938), unde i-a avut ca profesori, printre alţii, pe Nae Ionescu şi Mircea Vulcănescu, iar la seminar l-a avut ca asistent, timp de trei ani, pe Mircea Eliade. Bursier al Guvernului Franţei, a ajuns, în ianuarie 1939, la Paris, pentru a realiza, sub conducerea lui Jean Laporte, o teză despre „La notion de la grâce chez Pascal/ Noţiunea de har în opera lui Blaise Pascal”. După decembrie 1989, a fost ministru al Învăţământului în primul guvern democratic provizoriu, condus de Petre Roman, şi singurul ministru care şi-a dat demisia din guvern, ca protest în urma mineriadelor din 13-15 iunie 1990, refuzând, ulterior, să mai ocupe vreo funcţie în aparatul de Stat. În 2016 i s-a conferit Ordinul naţional „Steaua României” în grad de Cavaler. Printre scrierile sale se numără „Du dialogue intérieur”, 1947, Paris, Editions Gallimard; trad. rom. „Despre dialogul interior. Fragment dintr-o Antropologie Metafizică”, Humanitas, 1995; 2006; „Sarea pământului”, Editura Cartea Românească, 1978; Humanitas, 2006; „A fi, a face, a avea”, Editura Cartea Românească, 1985; Humanitas, 2006; „eu&tu&el&ea sau dialogul generalizat”, Editura Cartea Românească, 1990; Humanitas, 2007; „Firul ierbii”, 1998; „Câteva crochiuri şi evocări”, 2000; „Mai avem un viitor? România la început de mileniu, interviuri”, Polirom, 2001; „Locuri comune”, Universalia, 2004; „Clipa şi timpul”, Paralela 45, 2005.