Bogdan Simionescu, Ioan Aurel Pop şi Victor Voicu vor candida astăzi pentru preşedinţia Academiei Române. Cristian Hera, care deţine interimar preşedinţia Academiei Române, a precizat ieri, pentru AGERPRES, că, deşi a fost propus, nu va candida din motive de sănătate. „Emoţiile mele sunt la fel de mari, după cum se ştie nu mi-am depus candidatura. Maurul şi-a făcut datoria şi se poate retrage, dar am o mare răspundere pentru viitorul acestei instituţii. De aceea, cred că Adunarea Generală îşi va dovedi înţelepciunea să aleagă dintre cei trei candidaţi rămaşi în cursă. Apar pe listă, pentru că nu pot limita dreptul celor care propun. Dar am şi eu dreptul la replică. E un singur motiv, sănătatea, care nu îmi îngăduie să merg mai departe, deoarece pentru funcţia de preşedinte al Academiei îţi trebuie, zic eu, o sănătate de fier, să poţi fi prezent la toate întâlnirile de aici”, a declarat Hera. La rândul său, Bogdan Simionescu a afirmat că aşteaptă ziua alegerilor „cu încredere şi cu convingerea că membrii Academiei vor alege bine”, în timp ce Victor Voicu a spus că „trebuie făcut totul pentru gloria şi veşnicia Academiei Române”. Ioan Aurel Pop a subliniat că alegerile reprezintă „un moment important al vieţii normale” a Academiei Române. „Mâine (n.n.-astăzi) e un eveniment care se referă la viaţa normală a Academiei Române – alegeri, o dată la patru ani. Ce pot să vă spun este că nădăjduiesc să câştige instituţia. Ne gândim la binele instituţiei, la reprezentarea ei onorabilă şi demnă şi în ţară şi peste hotare, la reluarea de către Academie a rolului pe care l-a jucat de-a lungul acestei istorii, când s-au înfăptuit împliniri deosebite, ca aceea de la 1918 şi altele”, a declarat Pop, pentru AGERPRES. Alegerile pentru preşedinte se vor desfăşura astăzi, în Adunarea Generală, conform Statutului Academiei, care prevede că scrutinul are loc din patru în patru ani, în prima săptămână a lunii aprilie. Candidaţii vor avea la dispoziţie 10 minute pentru a-şi expune planul managerial în faţa Adunării Generale.
Conform statutului Academiei Române, Adunarea Generală este constituită dacă se asigură cvorumul de jumătate plus unul dintre membrii activi – titulari, corespondenţi şi de onoare. În prezent, Academia Română are 202 de membri activi. Preşedintele este ales fie cu două treimi din voturi în primul tur de scrutin, fie prin majoritate simplă în al doilea. Preşedintele ales îşi preia funcţia după 15 zile de la data alegerii, potrivit Agerpres.