Printre hotărârile aflate pe ordinea de zi a ultimei şedinţe a Consiliului Local Câmpina, s-a aflat şi cea care a vizat modificarea tarifului la colectarea gunoiului menajer. Astfel, aleşii locali au adoptat ajustarea tarifului practicat de S.C. Floricon Salub S.R.L. Campina pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere pentru persoane fizice, de la 9,36 lei/persoană/lună (fără T.V.A) la 9,74 lei/persoană/lună (fără T.V.A). Proiectul aprobat a mai inclus şi ajustarea tarifului practicat pentru colectarea, transportul şi depozitarea deşeurilor menajere pentru agenţii economici şi instituţiile publice, cu excepţia celor aflate în subordinea Primăriei Câmpina, de la 82,44 lei/m.c. (fără T.V.A) la 82,68 lei/m.c. (fără T.V.A). Pentru Primaria Câmpina şi instituţiile publice aflate în subordinea acesteia, tariful va fi modificat de la 80,63 lei/m.c. (fără T.V.A) la 80,86 lei/m.c. (fără T.V.A). În toate cazurile menţionate, noile tarife sunt valabile începând cu data de 1 Martie 2018.