Petre Apostol

La finalul săptămânii trecute, timp de trei zile, oraşul Ploieşti a fost gazda unui eveniment deosebit de şah, Direcţia Județeană pentru Sport și Tineret Prahova, Asociația Județeană de Șah Prahova, Clubul Sportiv Universitar Ploiești și Hotel Central organizând Festivalul Internațional de Șah – Cupa Hotel Central, Memorial „Paul Diaconescu”. Director de concurs a fost Constantin Țurlea, președintele Asociației Județene de Șah Prahova, iar evenimentul a debutat cu o lecție deschisă de șah destinată juniorilor de performanță, susținută de marele maestru internațional Vlad Jianu. festival b
Apoi, s-a trecut la concursurile propriu-zise, desfăşurându-se probe de dezlegări de studii şi de probleme şi de şah rapid.
La concursul de studii și de dezlegări s-a impus campionul României la această probă, marele maestru internațional Mihail Marin (Medicina Timișoara), după un baraj cu Sandu Marian Cătălin (CSM Ploiești), în vreme ce pe locul al treilea s-a situat un alt reprezentant de la CSM Ploieşti, anume Sergiu Herea.
Întrecerea a fost arbitrată de ofițerul FIDE Dinu Ioan Nicula (arbitrul internațional) și ploieşteanca Dariana Didiliuc (care a câştigat, de curând, medalia de argint la Naţionalele de studii şi de dezlegări). festival c
A urmat proba de şah rapid, la care au concurat 140 de sportivi, derulându-se șapte runde, întrecere arbitrată de Chirilă Radu Cătălin (arbitrul internațional) și Delia Duca Iliescu.
După cele șapte runde de joc, pe primul loc s-a clasat maestrul internațional Alexandru Manea (CSU Ploiești), cu 6,5 puncte, urmat, pe podium, de marele maestru internațional Mihail Marin (Medicina Timișoara), cu 6 puncte, respectiv de maestrul internațional Gabriel Grecescu, tot cu 6 puncte.
În clasamentul feminin, învingătoare a fost Dariana Didiliuc (CSM Craiova), cu 4,5 puncte din 7 partide, locul I la veterani a fost obţinut de Gheorghe Săndulescu, cu 4 puncte, iar la juniori până la 16 ani câştigători au fost Andrei Bulău (CSU Ploiești), cu 5 puncte, și Anamaria Rață (CSM Ploiești), cu 3 puncte.
Concursul de copii până la 12 ani a fost câștigat de Voicu Teodor (SCM Gloria Buzău), cu 6,5 puncte din 7 partide, următoarele două poziţii din ierarhie fiind ocupate de Ciulic Răducu (SCM Gloria Buzău), cu 6 puncte, respectiv de Chivu Răzvan Gabriel (CSU Ploieşti), tot cu 6 puncte.
Festivitatea de premiere a fost realizată de arbitrii Delia Duca Iliescu și Radu Cătălin Chirilă, împreună cu Mariana Pătrașcioiu și de președintele Asociaţiei Judeţene de Şah Prahova, Constantin Țurlea.
Pentru mare parte dintre cei care au luat parte la Festivalul Internațional de Șah din Ploieşti, evenimentul a reprezentat o verificare utilă în vederea finalelor Campionatelor Naţionale, programate în perioada 26 martie – 6 aprilie, în stațiunea Călimaneşti – Căciulata, dar pentru Campionatul Mondial Școlar de Șah, care va avea loc în Albania, între 19 şi 30 aprilie.