Andrei Nicolae, deputat de Prahova
În urmă cu 137 de ani, Mihai Eminescu punea în versuri un adevăr milenar care a ținut acest popor cu rădăcinile temeinic înfipte în pământul scăldat de Dunăre, străjuit de Carpați și îmbogățit de Marea Neagră: „Împărați pe care lumea nu putea să-i mai încapă / Au venit și-n țara noastră de-au cerut pământ și apă / Și nu voi ca să te sperii, nici nu voi să te înspăimânt / Cum veniră se făcură toți o apă ș-un pământ […] N-avem oști dar iubirea de moșie e un zid / Care nu se înfioară de-a ta faimă, Baiazid”.
Astăzi, într-o Românie europeană, ajugem să discutăm din nou despre ceea ce înseamnă sau ar trebui să însemne respectul și iubirea față de țară. Zi de zi, susținem că legile, și cu atât mai mult Legea Supremă, Constituția, trebuie respectate în litera și spiritul lor. Dacă litera legii are, pentru toți, gardieni și proceduri spre a fi păzită, gardianul spiritului legii este însăși conștiința fiecăruia dintre noi. Dar, din neglijență sau uneori chiar rea voință, nesocotim spiritul legilor. Sau poate chiar din lipsa barierelor conștiinței facem o astfel de eroare.
Altfel nu se explică de ce uităm că în Constituție, la Capitolul II articolul 30 al. 7, ni se precizează în mod clar că sunt interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri. Mai mult decât atât, în Capitolul III, din aceeași Constituție la care cu toții apelăm ca la un scut legislativ impenetrabil, acolo unde sunt specificate îndatoririle fundamentale, ni se subliniază fără echivoc în art. 54 (1) Fidelitatea faţă de ţară este sacră. (2) Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în acest scop, vor depune jurământul cerut de lege.
Cum să facem, deci, să le reamintim acest lucru tuturor celor care, în lipsa unor proiecte politice coerente, și-au făcut un program politic din denigrarea propriei țări? Schimbând pupatul ciucurilor sultanilor din „Stambulul“ de odinioară cu dezinformarea ostentativă a înalților demnitari europeni din Bruxelles-ul de astăzi.
Europarlamentarul Monica Macovei, fost procuror comunist, fost ministru al Justiției de dreapta, persoana care a modificat pe furiș legile Justiției în Guvernul Boc, este chiar persoana care în 2005 a cerut și a obținut abrogarea din Codul penal a infracțiunii de “defăimare a țării sau națiuni”, care era pedepsită cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Care sunt motivele reale pentru care domnia sa a făcut acest demers? Iată o întrebare pe care trebuie să i-o adresăm cu fiecare ocazie!
Astăzi, domnia sa și mulți alții uită versurile lui Eminescu, uită “iubirea de moșie”, dau la o parte adevăruri milenare pentru avantaje temporare. Adevăratul pericol este, în opinia mea, exact acesta: uciderea spiritului, a sentimentului unicității națiunii noastre. Lipsa lui va face ca, indiferent de alianțele în care ne aflăm, indiferent de dotările militare pe care le achiziționăm, indiferent de lungimea steagurilor pe care le afișăm, să dispărem învinși de noi înșine, convinși de ceilalți că nu existăm.
