Petre Apostol

La Belgrad, în Serbia, s-a desfăşurat o nouă ediţie a Campionatelor Balcanice de Atletism în sală, pentru categoria veterani (sportivi peste 35 de ani). În delegaţia României prezentă la competiţia balcanică s-au regăsit şi sportivi prahoveni, dintre care atletul Marian Ion a reuşit un rezultat deosebit, încununându-se campion.
Aflat la ultima sa participare la categoria 50 ani (din sezonul următor va participa la categoria 55 ani, fiind născut în 1963), multiplul campion naţional şi balcanic şi-a încheiat într-o manieră frumoasă evoluţia la această grupă de vârstă. Marian Ion a stabilit cel mai bun timp din concurs la proba de 3000 m marş, fiind cronometrat cu 16:15.80 minute, la peste un minut de al doilea clasat de la categoria sa.Marin Ion 2
Totuşi, trebuie spus faptul că Marian Ion nu a evoluat la capacitate maximă, participând după ce se accidentase chiar cu trei zile înainte de plecarea la campionatul din Serbia. Din fericire pentru acesta, doctorul Mircea Drăghici (Dentirad) l-a ajutat să nu rateze participarea la competiţie, din cauza entorsei la ligamente suferită, deşi nu s-a putut recupera la capacitate maximă până în momentul startului.
Astfel, în aceste condiţii, atletul prahovean nu a reuşit să-şi îndeplinească obiectivul cel mai important, acela de a stabili un nou record naţional, care ar fi însemnat, totodată, şi record al campionatului (performanţă pe care o deţinuse în trecut), cu toate că a fost aproape, încheind la 45 de secunde de timpul de referinţă.
De menţionat că la proba de 3000 m marş a mai participat şi un alt veteran prahovean, Ion Dragomir, care a încheiat pe locul al patrulea la categoria 60 ani.
Delegaţia României a încheiat pe locul al patrulea în clasamentul pe medalii, cu 23 de medalii de aur, 19 medalii de argint şi 12 medalii de bronz, primele trei poziţii revenind Greciei, Serbiei, respectiv Sloveniei.