Florin Tanasescu
Nu doar cu-o moarte suntem datori, ci și cu o lacrimă. Cel puţin cu una. De-aia, spun academicienii, chiar dacă nu facem un lucru nemţesc, măcar să ne aliniem vocabularului lor, în sensul de a scrie substantivele comune cu litere mari. Începem cu secreţiile unor glande și vom scrie Lacrimi, nu lacrimi. Vom deveni, așadar, un stat european care, dacă merge cu viteza a doua din punct de vedere economic, măcar plânge cu viteza întâi.
– Dar cu lacrimile de crocodil cum facem ? Omorâm toţi politicienii care plâng de grija acestui neam sau îi dresăm astfel încât să nu le mai irosească, că și-așa rezerva valutară a ţării e pe drojdie ?
– Crocodilii, dragul meu, nu mor niciodată. Poate că da, ai să vezi un aligator plângând de grija altuia, dar niciodată un crocodil – politician lăcrimând pentru suferinţele neamului. Aligatorii ăștia îmbrăcaţi la costum cu cravată și purtând geantă diplomat niciodată nu plâng, niciodată nu râd. Doar rânjesc. Neamul e însă destul de nătâng, crezând că, vai !, aligatorii sunt suflet în sufletul neamului lor și-i plâng veselia și-amarul. Prostii de adormit copiii !
– Așadar, copii, astăzi vom învăţa despre a XV–a literă din alfabet. Ea este L mare de tipar. Și-atât. l mic nu mai există. Nici măcar pe tastatura sufletului care vibrează, se-ntristează și, consecinţă firească, lăcrimează. Este singura dintre litere – vocale sau consoane – care este defectivă de minuscular? Ce nu e clar?
– Și când ajungem la R, cum scriem ? România, de exemplu ?
– S-ajungem noi acolo… Cu siguranţă, dacă nu copiii voștri, copiii copiilor voștri vor scrie românia. Iar voi sunteţi destul de mari să nu mai credeţi în povești cum că “În lume nu-s mai multe Românii/ Ci una doar, și-aceea ne e ţara”. Aiurea, pe-aici sunt mult mai multe românii, și acelea sunt ale arabilor, indienilor și politicienilor. Dar, să revenim la numitele Lacrimi, subiect care pică de ceva vreme la examenul pe care-l dă poporul român în fiecare zi. Fiecare om își știe durerea lui, iar ochii unora – aidoma unor râuri – au secat. Și-atunci, nu e păcat să uiţi numele unui izvor sau ale unor râuri cu nume dumnezeiești – Iza și Mara, de exemplu – și să le treci la substantive comune – iza și mara ?
– Deci, fiecare Lacrimă are viaţa și personalitatea ei ? Se naște, trăiește și moare ?
– Exact. O femeie care plânge că i-a murit copilul de foame o face cu Lacrimi amare. Un tată care strânge cu disperare bănuţ cu bănuţ să-i facă o operaţie costisitoare copilului, cerșește și-apoi înghite și Lacrimile lui și pe – ale fiului ce-și are zilele numărate. Ce este ciudat e că ţara își mai recunoaște încă Lacrimile – fiice, chiar gemene de sunt: “Voi sunteţi Lacrimile 1949 și 1962, 1950”, „Tu ești Lacrima 1989”, „Iar tu ești Lacrima 2018”.
– Poetul zice că “Ploaia care va veni le va potopi pe toate”. Cum se va scrie potopul, cu P mare sau p mic ?
– Astea sunt chestii care mă depășesc. Întrebaţi un politician, el vă va spune totul. Dar, haideţi să trecem la lucruri mai vesele. Ce versuri vă plac cel mai mult ?
– Cu capul pe bogăţiile noastre de Lacrimi/ Am devenit o ţară de patimi.
