Bogdan Chitic
Organizatorii primei ediții a „Cupei Ploiești Dancers”, întrecere ce se va desfășura în două faze, semifinală și finală, pe 25 martie și, respectiv, 14 aprilie, au dat startul înscrierilor pe pagina oficială de facebook a competiției. Toate detaliile acestui eveniment au fost puse la punct în ultima săptămână de către managerii și coregrafii școlii de dans ploieștene, acțiunea dorindu-se, din start, a fi una „cu lipici” la publicul larg, care să iasă din tiparele concursurilor naționale de acest gen.
Distribuția pe două categorii de vârstă, „U10” și „U18”, segmentarea întrecerii pe două praguri de performanță, faza semifinală la care vor lua parte câte 10 trupe pe fiecare secțiune, în Sala Sporturilor „Olimpia”, urmată, la trei săptămâni distanță, de marea finală, ce se va desfășura în incinta centrului comercial AFI Ploiești, varietatea premiilor și a suprizelor pregătite de organizatori, dar și prezența în juriu a unei vedete locale, cunoscuta cântăreață Andreea Bălan, sunt câteva dintre elementele care vor face diferența și deliciul spectatorilor.
Formularul de înscriere, regulamentul de participare și toate detaliile organizatorice pot fi găsite pe pagina oficială de facebook „Cupa Ploiești Dancers”, organizatorii anunțând că, până în acest moment, mai bine de jumătate dintre locurile de pe tabloul categoriei „sub10 ani” au fost completate. Întrecerea, aflată la prima ediție, își dorește să devină una de impact în calendarul național și de tradiție la nivelul orașului Ploiești, care să se desfășoare în fiecare an, cu anumite beneficii în bani, echipamente sportive și vouchere de participare acordate de către organizatori, după caz, echipelor ce vor ocupa un loc pe podium, în luna aprilie, la fiecare categorie de vârstă.