Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploiești a anunţat că organizează astăzi, de la ora 17.00, la Muzeul Județean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” Ploiești, Serata „Atitudini”. Cu această ocazie, membrii Cercului de teatru pentru copii al Casei de Cultură vor susține recitaluri poetice, iar apoi vor fi premiați câștigătorii Festivalului Național de Poezie „Ocrotiți de Eminescu”, ediția a XVIII-a, care s-a desfășurat la Blaj, în perioada 25-28 ianuarie 2018. Programul va continua cu o succesiune de prelegeri: “Despre proza contemporană”, susţinută de prof. Mădălina Paula Ștefan, “Liricii de la Atitudini. Despre modernitatea în poezia contemporană”, susţinută de prof. ref. Gelu Nicolae Ionescu, “Muzica instrumentală și vocea umană”, susţinută de prof. inspector Rodica Georgescu. De asemenea, în cadrul evenimentului menţionat, elevi și profesori ai Colegiului de Artă „Carmen Sylva” Ploiești vor susține un program muzical.

Concert dedicat muzicianului Sabin Păutza, la filarmonică

În prima zi a lunii martie, Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti celebrează, odată cu venirea primăverii, arta şi tradiţia. Astfel, concertul simfonic de mâine este dedicat aniversării a 75 de ani de viaţă a marelui muzician român Sabin Păutza, prin interpretarea uneia dintre compozițiile sale – „Dublul concert pentru violã, pian şi orchestră”, lucrarea fiind inspirată din folclorul nostru. Programul serii mai conţine Uvertura operei „Forța Destinului” de Giuseppe Verdi şi Simfonia a IV-a, op. 98 semnată Johannes Brahms. Orchestra simfonică va fi condusă de maestrul Petre Sbârcea, iar soliste vor fi Ioana Maria Lupaşcu (pian), cea care este şi solist – concertist al filarmonicii ploieştene, şi Georgiana Frîncu (violă) – şef partidă violă în orchestra ploieşteană şi în acelaşi timp director adjunct artistic al instituţiei. Pe data de 8 februarie, celebrul compozitor român Sabin Păutza a împlinit 75 de ani. Cu o carieră impresionantă, atât în ceea ce priveşte compoziţia, cât şi dirijatul, maestrul Păutza este, poate, singurul muzician român în viaţă cu o efigie pe frontispiciul unui Liceu de Arte care-i poartă numele, cel din Reşiţa, şi un festival-concurs internaţional, care, de asemenea, îi poartă numele. A scris şi scrie, în continuare, un număr impresionant de lucrări vocal simfonice. Numele lui Sabin Păutza figurează în “Who’s Who in Music”, dicţionar cu biografiile celor mai importante personalităţi artistice în viaţă, publicat de Centrul Biografic Internaţional-Cambridge, și în volumul “2000 de oameni de seamă americani” publicat de Institutul Biografic American.
Cei care vor să meargă la acest concert îşi pot achiziţiona bilete atât online de pe www.filarmonicaploiesti.ro, cât şi de la Casa de Bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti şi de la Agenția Teatrală, la prețuri de 20 de lei – tarif întreg, 15 lei – pentru pensionari și 10 lei – pentru elevi și studenţi.