Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti a anunţat că a organizat, pe data de 19 februarie 2018, cu ocazia împlinirii a 142 de ani de la naşterea marelui sculptor român Constantin Brâncuşi, cea de-a III-a ediţie a Concursului de creaţie şi cultură generală „Brâncuşi – aproape de infinit”. Evenimentul a avut loc la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza” Ploieşti, concursul fiind organizat pe două secţiuni: creaţie şi cultură generală. La Secţiunea Creaţie au participat 33 de elevi din clasele a V-a şi a VII-a din şcoli ploieştene, iar câştigătorii acestei secţiuni sunt: Premiul I: Vişan Mihai Eugeniu (clasa a V-a); Butaru Denisa (clasa a V-a); Premiul II – Fuerea Cosmin (clasa a V-a); Premiul III – Chivu Andreea (clasa a VII-a); Menţiuni: Nicolaescu Dănuţ (clasa a V-a); Buderleanu Enya (clasa a VII-a); Radu Sara (clasa a V-a); Bratosen Melisa (clasa a VII-a); Chirchiboi Daria (clasa a VII-a). Cele mai bune trei lucrări vor fi publicate în revista „Atitudini”, editată de Casa de Cultură „Ion Luca Caragiale” Ploieşti. La Secţiunea Cultură generală, elevii clasei a VII-a B au fost împărţiţi în echipe a câte cinci membri şi au primit chestionare cu întrebări referitoare la viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi.Echipa câştigătoare a fost “Cele cinci umbre ale lui Rodin”, formată din elevii: Hărăboiu Alexandra, Niţă Alexandra, Debu Daria, Cîmpean Eduard şi Victoria Alexandru. Premiile au constat în cărţi şi materiale de artă plastică.
Coordonatorii proiectului au fost Luminiţa Avram, din partea Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti, şi prof. Irina Săvuţă, din partea Colegiului Naţional “Al.I.Cuza” Ploieşti.