V. Stoica

De astăzi și până cel puțin pe 1 Martie, județul Prahova se va afla sub cod portocaliu de ger. Potrivit meteorologilor, valul de frig se va intensifica, gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi frecvent între -12 și -8 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 și -12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzația de frig.
Ca urmare a atenționărilor meteo, ieri, în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență s-a decis luarea măsurilor necesare pentru perioada în care județul Prahova va fi afectat de frig și de ninsoare. Astfel, conform Instituției Prefectului, va fi verificată starea femeilor gravide cu sarcina în 7-9 luni, a persoanelor care urmează tratamente de dializă sau care au alte afecțiuni, dar și situația cu spațiile destinate cazării temporare a persoanelor fără adăpost pe perioada temperaturilor scăzute.
În cadrul CJSU s-a decis de asemenea, amenajarea în comunele Ciorani și Albești Paleologu, dar și în orașul Mizil a unor centre speciale unde vor putea fi primite în regim de urgență persoanele care eventual vor fi blocate în trafic. Și echipele de intervenție ale Electrica vor fi suplimentate, ca să poată interveni dacă va fi cazul, în situația apariției întreruperilor de energie electrică.
La Ploiești, la cererea prefectului județului, urmau să fie luate măsurile necesare pentru suplimentarea mijloacelor de transport în comun la orele de intrare la cursuri ale elevilor.
Conform Direcției de Sănătate Publică Prahova, Ministerul Sănătății a solicitat să se ia măsurile care se impun la nivelul unităților sanitare, astfel încât acestea să poată primi, tria și interna un număr mai mare de pacienți, pe perioada atenţionărilor meteo.
De asemenea, se recomandă
populației să evite deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig, să respecte regulile de igienă pentru evitarea îmbolnăvirilor din cauza virozelor respiratorii și să consume alimente bogate în proteine, fructe și legume.
Peste 221 pompieri sunt pregătiți să intervină în sprijinul populației și autorităților locale din județ, cu ajutorul a 71 de autospeciale de intervenție și 176 de mijloace tehnice.