FC Petrolul Ploiești – CS Blejoi, ora 11:00, Parcul Municipal Vest

Bogdan Chitic

Cu o săptămână înaintea debutului oficial în acest an, petroliștii încheie seria meciurilor amicale printr-o confruntare cu fruntașa primului eșalon județean, CS Blejoi. Adversare în sezonul trecut al Ligii A Prahova, cele două formații au toate șansele să urce un nivel, la finalul actualei ediții, rezultatele înregistrate în jocurile de verificare din intersezon, situația în clasament și valoarea loturilor fiind câteva dintre elementele care le constituie drept principale favorite la promovare, în vară. scari b
Transpuse la „scări” diferite, situațiile în care se află cele două echipe înaintea returului seamănă izbitor de mult. Găzarii au avut parte de o campanie interesantă de achiziții, jocuri amicale pe măsură, două dintre acestea în compania unor grupări de eșalon secund, iar diferența valorică între trupa lui Romică Ciobanu și așa zisele „urmăritoare” din Alexandria și Turnu Măgurele pare să fi crescut și mai mult în această iarnă. Blejoienii, în schimb, au ținut în șah colega de serie a „lupilor”, FC Aninoasa, scor 3-3, au pierdut cu Astra II, 2-4, dar au marcat o „căruță de goluri” în toate celelalte partide amicale, băieții lui Răzvan Vlad arătând ca o echipă în creștere, cu aspirații îndreptățite pentru Liga a III-a.
Tocmai de aceea, meciul de astăzi, de la Parcul Municipal Vest, antamat în ultimul moment după ce testul ploieștenilor cu formația din Aninoasa a căzut din cauza stării precare a terenurilor pe care dâmbovițenii le-ar fi putut pune la dispoziție, se anunță unul interesant, cu goluri multe, la care fanii Petrolului sunt așteptați în număr mare. În ultimul joc amical disputat între cele două formații, la începutul lunii decembrie, la Câmpina, „lupii” s-au impus cu 3-0 grație reușitelor semnate de Saim Tudor, Georgian Păun și Răzvan Catană.

Mihai Ene a făcut cale întoarsă

Sosit pe „Ilie Oană” sub formă de împrumut, până la finalul sezonului, de la Viitorul Constanța, mijlocașul Mihai Ene s-a întors la formația lui Gică Hagi. Deși a efectuat ambele stagii de pregătire, de la Cheile Grădiștei și Buftea, jucătorul a ales să revină la campioana României, dată fiind și situația sa școlară. Astfel, posibilitatea unui transfer, de această dată definitiv, în curtea Petrolului, va fi luată în discuție la finalul acestui sezon.