F. T.
Ieri dimineață, în jurul orei 3, pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Prahova s-au luptat, mai bine de șase ore, pentru a stinge flăcările care cuprinseseră o locuință din comuna Apostolache. Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui coș de fum neizolat corespunzător și, mai apoi, s-a extins și la acoperișul unei alte case! Suprafața afectată în cazul ambelor imobile a fost de 150 de metri pătrați.
Tot în dimineața zilei de ieri, în jurul orei 6, în urma unui apel primit prin Sistemul Unic “112”, Detașamentul 2 de pompieri Ploiești a fost mobilizat în comuna Poienarii Burchii, sat Ologeni, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească. “La sosirea pompierilor militari, flăcările se manifestau cu violență la o magazie cu 10 tone de lemne, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați, propagându – se și la acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. 15 pompieri au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului şi protecţia locuinței, operaţiunea fiind finalizată în jurul orei 9”, se precizează într-un comunicat al reprezentanților pompierilor prahoveni.
Cu o zi înainte – în după -amiaza zilei de joi, 22 februarie – un incendiu violent a izbucnit la o anexă gospodărească de pe strada Moților, din Ploiești. “La sosirea echipajelor de pompieri la locul evenimentului, incendiul se manifesta violent și generalizat, cu degajare foarte mare de fum, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați. La fața locului s-au deplasat șase autospeciale de lucru cu apă și spumă, o ambulanță SMURD și grupa operativă a Inspectoratului, în contextul în care flăcările cuprinseseră mai întâi o anexă pentru ca, după aceea, să se extindă și la două locuințe. 38 de pompieri militari au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, iar acțiunea – îngreunată de fumul dens și gazele toxice degajate – a fost finalizată în jurul orei 17:55”, se mai amintește în același document de presă al ISU Prahova.